Un ordin al ministrul Educaţiei reglementează recunoaşterea rezultatelor învăţării nonformale şi informale, astfel încât persoanele care nu educaţie formală să îşi poată pune în valoare competenţele şi experienţa practică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Ministerul Educaţiei, Ordinul de ministru nr. 4.837/2025 reglementează cadrul general privind recunoaşterea rezultatelor învăţării (şi a creditelor asociate) dobândite în afara sistemului formal de educaţie, în scopul valorificării competenţelor relevante ale persoanelor care nu deţin calificări formale, dar care posedă experienţă practică şi cunoştinţe dobândite prin alte forme de învăţare.

Ministerul arată că acest demers va duce la crearea de oportunităţi pentru validarea experienţelor de viaţă şi muncă ale persoanelor fără calificări formale, dar cu competenţe relevante; sprijinirea integrării pe piaţa muncii a persoanelor cu experienţă practică, prin facilitarea accesului la calificări recunoscute oficial; consolidarea legăturii dintre sistemul de educaţie şi formare profesională şi cerinţele actuale ale pieţei muncii, prin valorizarea tuturor formelor de învăţare; promovarea participării active la învăţarea pe tot parcursul vieţii, în conformitate cu politicile europene în domeniu; crearea unui cadru normativ clar şi coerent pentru implementarea procesului de identificare, evaluare şi recunoaştere a competenţelor dobândite în afara sistemului educaţional formal, precum şi la încurajarea participării continue la educaţie şi formare prin recunoaşterea învăţării nonformale şi informale.

”Lumea se schimbă şi tot mai multe competenţe se dobândesc şi în afara «şcolii formale», prin educaţie nonformală şi/sau informală. Prin colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), am detaliat şi extins procedura de recunoaştere a acestor competenţe prin rezultatele învăţării, deocamdată până la nivelul 3 de calificare, pentru a ne adapta vremurilor, dar - la modul riguros - şi pentru a dinamiza piaţa muncii. De asemenea, introducerea unui sistem transparent de credite asigură transferabilitatea rezultatelor învăţării între diverse ocupaţii, ceea ce simplifică procesul de formare şi recunoaştere profesională”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel David.

Procesul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale se organizează la nivelul centrelor de evaluare şi certificate autorizate de către Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), pentru ocupaţii existente în nomenclatorul Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR), respectiv pentru calificări existente în nomenclatorul Registrul Naţional al Calificărilor, pentru care este elaborat şi în vigoare un standard ocupaţional/standard de pregătire profesională şi care au asociat nivel de calificare maxim 3 CNC conform Cadrului Naţional al Calificărilor (CNC).

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin ANC, analizează şi monitorizează practicile europene pentru a extinde mecanismele de validare şi la niveluri superioare de calificare, mai scrie în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.