Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a supus dezbaterii publice ordinul de ministru prin care se vor acorda majorări salariale angajaţilor din subordine chemaţi la serviciu în timpul liber, fiind vorba despre o ”majorare de 40 la sută din salariul de bază, solda de funcţie sau salariul de funcţie”. Punctele de vedere ale celor interesaţi pot fi transmise în următoarele zece zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne planificat să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, precum şi activităţile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice”, anunţă MAI.

În referatul de specialitate care însoţeşte textul ordinului, specialiştii MAI precizează că “personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din cadrul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, planificat să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, beneficiază pentru această perioadă de o majorare de 40% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie, acordată în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.

”Pentru punerea în aplicare a acestor dispoziţii legale, în vederea elaborării proiectului de ordin anterior menţionat, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, au fost organizate şedinţe de lucru cu reprezentanţii inspectoratelor generale similare. Astfel, pentru elaborarea proiectului de ordin, au fost centralizate tipurile de activităţi care pot face obiectul măsurii de asigurare a continuităţii îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu”, se arată în documentul citat.

Astfel, se vor acorda majorări salariale pentru ”intervenţia în mediul rural efectuată de personalul din cadrul secţiilor de poliţie rurală, poliţiilor comunale şi posturilor de poliţie comunală, la sesizările Sistemului Unic Naţional pentru Apeluri de Urgenţă şi alte evenimente semnalate când nu se poate asigura îndeplinirea atribuţiilor specifice în program de lucru în ture sau schimburi” şi pentru ”cercetarea la faţa locului efectuată de către personalul M.A.I. din structurile de poliţie judiciară şi de criminalistică, când nu se poate asigura îndeplinirea atribuţiilor specifice în program de lucru în ture sau schimburi”.

Totodată, se propune reglementarea condiţiilor de acordare a majorării, formulei de determinare a acestui drept salarial şi modalităţii de plată în baza documentelor justificative specificate.

În textul ordinului supus aprobării se precizează, printre altele, că ”majorarea se acordă personalului MAI dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: există o planificare a personalului să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice şi se asigură încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul fiecărui ordonator de credite”.

De asemenea, ordinul ministrului stabileşte documentele necesare pentru acordarea majorării, dar şi structurile din cadrul unităţilor care se ocupă de întocmirea acestora.

Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de zece zile calendaristice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.