Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, la începutul şedinţei de Guvern că salută demiterea profesorului Adrian Streinu Cercel, menţionând că "pe de altă parte, a durat cam mult". Totodată, Orban a precizat că nu este de acord cu revenirea în funcţia de director medical al Spitalului Judeţean Suceava a doctorului Mircea Macovei.
"Salut decizia cu demiterea lui Cercel. Pe de altă parte, a durat cam mult. Puteam să ne mişcăm un pic mai repede, mai ales după grozăviile... Nu, că altfel ne...", a spus Orban.
El a adăugat că nu poate accepta revenirea directorului medical al SJU Suceava, Mircea Macovei.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
"Nu pot să accept să revină în poziţia de director medical la Suceava doctorul Macovei. Aveţi în baza decretului privind instituirea stării de urgenţă aveţi competenţă de a lua decizii în privinţa managementului oricărui spital. Ca atare, o spun limpede: nu se poate întoarce domnul Macovei în poziţia respectivă", a susţinut Orban.
Secretarul de stat Andrei Baciu a replicat că îi va transmite ministrului Sănătăţii acest lucru.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi, că profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei speciale anti-Covid din Ministerul Sănătăţii şi nici nu mai este membru al acesteia. Locul său a fost luat de Adriana Pistol, de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.