Federaţia Coaliţia Natura 2000, formată din 22 ONG-uri de mediu din România, afirmă că proiectul privind reintroducerea cotelor de vânătoare la urs are o fundamentare ştiinţifică ”cu mari probleme” şi nu rezolvă problema conflictelor cu aceste animale, ci ”dă undă verde străinilor să reia vânătoarea pentru trofee în ţara noastră”. Ca urmare, organizaţiile solicită retragerea propunerii privind cotele de prevenţie. ”Urşii din sălbăticie, care nu crează probleme, dar sunt de interes pentru vânători, sunt ţinta propunerii noului Ordin de Ministru. Ne îngrijorează posibilitatea de a extrage exemplare mari, sălbatice, care nu sunt problematice, pe alte criterii decât cele ce ţin de domeniul conservării speciilor strict protejate, un număr de 426 de urşi din populaţie, cu vânători inclusiv străini”, arată reprezentanţii Federaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Federaţia Coaliţia Natura 2000 arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că siguranţa oamenilor este extrem de importantă şi îşi exprimă regretul pentru orice incident în care oamenii şi bunurile acestora au avut de suferit, însă susţine că autorităţile, asociaţiile de vânătoare şi organizaţiile de mediu ar trebui să colaboreze pentru construirea unor modele de convieţuire care să fie benefice atât omului, cât şi speciei urs (Ursus arctos).

Conform sursei citate, propunerea de reintroducere a unor cote de vânătoare cu scop de prevenţie şi intervenţie ”are o fundamentare ştiinţifică cu mari probleme”, iar punerea în practică a acestui ordin poate afecta pe termen lung populaţia speciei urs.

”Ministerul Mediului, instituţie responsabilă pentru conservarea biodiversităţii, alături de asociaţiile de vânători, consideră în continuare că reducerea conflictelor om-urs se poate face prin vânătoare de trofeu şi prin emiterea unor cote «de prevenţie» în baza unor studii parţiale, neasumate, nesemnate şi pline de greşeli ştiinţifice. Coaliţia Federaţia Natura 2000 consideră siguranţa cetăţenilor şi a animalelor domestice ca fiind prioritară faţă de orice acţiune de conservare, însă nu poate susţine superficialitatea, interesele şi propaganda din spatele fundamentării acestui proiect de ordin. O instituţie publică ce are ca obiectiv protecţia mediului trebuie să îşi fundamenteze deciziile în mod profesional, participativ, având ca fundament date şi studii reale, şi nu speculaţiile unor grupuri de pseudo-specialişti”, afirmă George Kudor, director al Federaţiei Coaliţia Natura 2000 România, citat în comunicat.

Astfel, reprezentanţii Federaţiei Coaliţia Natura 2000 solicită retragerea acestei propuneri, invocând, printre argumente, faptul că Ministerul propune să se vâneze preventiv 426 de urşi, ignorând că anii trecuţi nu s-a atins nici 50% din limita de ”extragere/recoltare” (termen folosit în limbaj oficial pentru a exprima cazurile când un urs poate fi împuşcat), care era de trei ori mai mică. Prin Ordinul de Ministru anterior, 723/2022, prin care s-a stabilit o cotă de prevenţie de aproximativ trei ori mai mică, adică de 140 de exemplare de urs, repartizată la nivel judeţean, s-au realizat doar 63 de recoltări, reprezentând 45% din total (conform datelor de pe site-ul Ministerului Mediului). Iar pentru exemplarele nerecoltate există posibilitatea de emitere a unui ordin modificator prin care să se prelungească valabilitatea OM 723/2022 şi pe anul în curs. Din moment ce o cotă mult mai mică, acordată în scopul prevenţiei pagubelor, nu a fost realizată, prezenta propunere de Ordin de Ministru nu este justificată, susţin aceştia.

”Urşii din sălbăticie, care nu crează probleme, dar sunt de interes pentru vânători, sunt ţinta propunerii noului Ordin de Ministru. Ne îngrijorează posibilitatea de a extrage exemplare mari, sălbatice, care nu sunt problematice, pe alte criterii decât cele ce ţin de domeniul conservării speciilor strict protejate, un număr de 426 de urşi din populaţie, cu vânători inclusiv străini. În plus, orice derogare de la statutul de conservare se poate face doar în lipsa altor alternative satisfăcătoare şi pe baza unor date certe referitoare la mărimea populaţiei, care ar trebui să cuprindă inclusiv informaţii despre structura acesteia, raportul pe sexe şi clase de vârstă. În plus, ca derogarea să-şi producă efectele şi să-şi atingă scopul, ar trebui eliminaţi din populaţie urşii problematici care provoacă conflicte, în urma monitorizării acestora, dacă într-adevăr se doreşte reducerea pagubelor economice şi protejarea sănătăţii şi integrităţii omului. În acelaşi timp, un număr mult mai mic de urşi, respectiv 60, care într-adevăr ar putea provoca pagube şi probleme, pot fi extraşi din populaţie din cota de intervenţie. Considerăm că această cotă de intervenţie ar trebui în continuare aplicată în spiritul OUG 81/2021 privind intervenţia de urgenţă. Altfel, nu reiese urgenţa rezolvării unor conflicte iminente”, adaugă reprezentanţii celor 22 de ONG-uri de mediu care fac parte din Federaţie.

Ei mai arată că Ministerul cheltuie bani pe un studiu genetic naţional la urs, însă nu aşteaptă rezultatele şi se grăbeşte să introducă vânătoarea de prevenţie, în baza unor date nefondate ştiinţific.

”Având în vedere derularea de către Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a Proiectului Naţional care urmăreşte şi estimarea populaţiei de urs prin metode genetice din fonduri europene, considerăm că utilizarea unui studiu realizat prin metode clasice ca bază pentru alocarea unei cote de prevenţie de eliminare a unui număr de 426 de urşi, fără criterii care să vizeze exemplarele problematice, nu respectă principiul elementar al precauţiei în luarea deciziilor de mediu. Se pune întrebarea dacă, în acest caz, se justifică în continuare derularea proiectului european în a cărui justificare, cu siguranţă, a fost menţionată şi necesitatea unei mai bune estimări şi gestionări a populaţiei de urşi”, menţionează ei.

Potrivit reprezentanţilor Federaţiei, ursul nu mai este protejat de vânătoare nici în ariile naturale protejate de interes comunitar şi naţional, acolo unde regimul acestuia trebuie să fie diferit.

”Având în vedere că o parte importantă din fondurile cinegetice se află parţial sau total în arii naturale protejate de interes comunitar şi naţional, în care vânătoarea este permisă, dintre care unele au fost desemnate chiar pentru protecţia speciilor de carnivore mari, considerăm că analiza cotelor de prevenţie propuse la specia urs ar trebui să ţină cont în fiecare caz în parte de prevederile planurilor de management aprobate ale ariilor naturale protejate sau, dacă acestea nu există, de seturile de măsuri de conservare cu caracter provizoriu existente. Astfel, ar trebui ca Ordinul de Ministru să facă distincţia clară şi să existe precizarea explicită a numărului de urşi care se propun a se recolta în arii naturale protejate de interes naţional şi comunitar şi în afara acestora. În opinia noastră, tratarea unor specii strict protejate fără a se ţine cont de existenţa ariilor naturale protejate în care acestea trăiesc şi fără a exista o analiză detaliată privitoare la impactul asupra ariilor naturale protejate şi a conformării la prevederile planurilor de management, extragerea unor exemplare fără a exista condiţii şi decizia administratorilor ariilor naturale protejate cu privire la modul de selecţie a exemplarelor care se pot extrage din populaţie în scop de prevenţie prin reducerea populaţiei, lipsa analizei în fiecare caz în parte a alternativelor acceptabile la extragerea exemplarelor de urs în scop de prevenţie (în condiţiile în care referatul de aprobare a acestui ordin menţionează acest lucru) mai ales în contextul actual, în care există Ordonanţa de Urgenţă 81/2021 aprobată prin legea 197/2022, care reprezintă o alternativă promovată chiar de către Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, constituie o încălcare flagrantă a Directivei Habitate 92/43/CEE şi a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată prin legea 49/2011”, mai scrie în comunicat.

”N-ar trebui să privim vânătoarea ca fiind unica soluţie în reducerea conflictelor cu urşii. Până în 2016 am avut parte de un sistem similar, iar numărul pagubelor nu a scăzut, iar dacă se va ajunge să se aplice acelaşi principiu, e foarte posibil să ne confruntăm cu aceleaşi probleme: vom avea în continuare pagube, vom vedea în continuare oameni răniţi, atacuri la stâne sau la gospodăriile din anumite zone. În plus, faţă de anii anteriori, în care am avut o cotă de 140 de exemplare, fără a fi epuizată, acum se introduce vânătoarea cu străini, ceea ce ar putea deschide porţile unor anumite abuzuri. De obicei, urşii problematici sunt urşii de talie mai mică, fără o mare valoare economică. Iar studiul recomandă extragerea masculilor mari, dominanţi, în detrimentul urşilor problematici. Vrem să vedem că se aplică principii sănătoase, care să garanteze că numărul conflictelor şi al incidentelor cu urşii vor scădea şi că omul şi bunurile acestuia vor fi în siguranţă, în timp ce urşii sălbatici, cu comportament normal vor fi menţinuţi în populaţie, în habitatul lor natural. În plus, trebuie implementat un pachet de soluţii, care să trateze şi cauzele, nu doar efectul habituării urşilor. Nimeni nu vrea să fie în conflict cu ursul. Viaţa şi bunurile oamenilor trebuie, fără îndoială, protejate şi apărate”, a declarat Cristian-Remus Papp, coordonator al Departamentului Specii Sălbatice al WWF România.

Federaţia Coaliţia Natura 2000 este un parteneriat al organizaţiilor nonguvernamentale din domeniul protecţiei naturii, care oferă reprezentativitate şi forţă la nivel naţional, în domenii precum: arii protejate, conservarea biodiversităţii, implementarea reţelei Natura 2000 în România. Federaţia acţionează informal din anul 2003, atunci când 55 de ONG-uri din domeniul protecţiei naturii s-au reunit pentru a-şi consolida puterea de acţiune la nivel naţional şi local, şi pentru a contribui la desemnarea siturilor Natura 2000 în România. Din 2013, Federaţia are personalitate juridică şi 22 membri înregistraţi oficial.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţa, în 4 mai, că a dezbătut ordinul care stabileşte cotele de prevenţie la urs brun cu specialiştii şi reprezentanţii ONG-urilor de mediu şi a transmis că ”viaţa umană este mai presus de orice”. Reprezentanţii Agent Green afirmau, însă, că ordinul supus dezbaterii conţine erori crase din punct de vedere legal, ştiinţific şi moral şi va amplifica problema în loc să o rezolve. Organizaţia susţinea că se vizează împuşcarea a 486 de urşi, predominant masculi mari, ”adică exact interesul industriei de vânătoare”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.