Festivalul de la Cannes 2026 - Mesajul de pace al regizorului rus Zviagintsev, laureat al Grand Prix, nu va fi transmis lui Putin, afirmă Kremlinul

Festivalul de la Cannes 2026 - Mesajul de pace al regizorului rus Zviagintsev, laureat al Grand Prix, nu va fi transmis lui Putin, afirmă Kremlinul

„Apelul de a pune capăt «masacrului» din Ucraina, adresat de regizorul rus Andrei Zviagintsev către Vladimir Putin la ceremonia de închidere a Festivalului de la Cannes, nu va fi transmis «de nimeni» preşedintelui rus”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Singura persoană care poate pune capăt acestui măcel este preşedintele Federaţiei Ruse. Puneţi capăt acestui carnagiu, întreaga lume aşteaptă acest lucru”, a declarat sâmbătă regizorul în momentul în care a primit Marele Premiu pentru filmul său „Minotaur”.

Atunci când un jurnalist l-a întrebat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă acest apel a fost transmis lui Vladimir Putin, purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a declarat: „Eu, unul, nu o voi face. Nu cred că o va face cineva”.

„Singurul lucru care contează pentru mine”, a continuat el, „este că Zviaguintsev nu a condamnat niciodată masacrul sângeros comis de regimul de la Kiev în Donbas începând din 2014, data începerii războiului”. „Dacă ar fi făcut-o la momentul respectiv, ar fi avut fără îndoială un cuvânt de spus. Dar nu mai are acest drept”, a mai afirmat Dmitri Peskov.

Cenzură şi piraterie

În 2014, Moscova a instigat o revoltă a separatiştilor pro-ruşi în Donbas, bazinul industrial şi minier din estul Ucrainei, cu populaţie majoritar rusofonă, la care Kievul a răspuns prin trimiterea armatei. Acest conflict a constituit punctul de plecare al ofensivei ruse de amploare lansate în februarie 2022.

„Minotaure” spune povestea unui cuplu din burghezia rusă aflat în plină criză conjugală, pe fundalul războiului din Ucraina. Filmul ilustrează destrămarea societăţii ruse, în care factorii de decizie politici şi economici se înţeleg să trimită pe front cetăţenii cei mai puţin productivi.

Andrei Zvyagintsev a declarat pentru AFP că se îndoieşte că filmul său va fi vreodată proiectat în ţara sa din cauza mesajului său anti-război, considerând totuşi că ruşii care doresc să-l vadă ar putea apela la pirateria care „este în plină expansiune” în Rusia.

Întrebat săptămâna trecută despre o eventuală lansare a filmului „Minotaur” în cinematografele ruseşti, Dmitri Peskov a explicat că „acest lucru nu ţine neapărat de competenţa Kremlinului. Ministerul nostru al Culturii este cel care eliberează autorizaţiile de distribuţie”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor