Pacienţii din vestul ţării au acces la unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie cerebrală şi spinală, la Timişoara. Peste 1,5 mil. de euro au fost investiţi în dotarea centrului

Pacienţii din vestul ţării au acces la unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie cerebrală şi spinală, la Timişoara. Peste 1,5 mil. de euro au fost investiţi în dotarea centrului

Centrul de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Regina Maria Timişoara îşi extinde capacitatea de tratament pentru afecţiuni complexe ale creierului şi coloanei vertebrale, în urma unei investiţii de aproximativ 1,5 mil. de euro în tehnologii medicale avansate.

Investiţia include integrarea tehnologiilor de neuromonitorizare intraoperatorie şi a unui sistem modern de endoscopie spinală, care permit realizarea unor intervenţii mai sigure şi mai puţin invazive.

Neuromonitorizare şi endoscopie spinală pentru mai multă siguranţă

Neuromonitorizarea intraoperatorie presupune urmărirea în timp real a funcţiilor nervoase în timpul unei operaţii, pentru a reduce riscul de afectare a nervilor, măduvei spinării sau anumitor zone ale creierului. Cu alte cuvinte, în timpul intervenţiei sunt folosiţi electrozi şi echipamente speciale care „verifică” permanent dacă semnalele nervoase circulă normal. Dacă apare un risc sau o modificare, echipa chirurgicală este alertată imediat şi poate ajusta intervenţia.

Tehnologia ajută la reducerea la minimum a tuturor complicaţiilor posibile, în timp ce noul sistem de endoscopie spinală permite realizarea unor intervenţii minim invazive, cu incizii reduse, traumă operatorie mai mică şi o recuperare mai rapidă pentru pacienţi.

Utilizarea neuromonitorizării în timpul operaţiei permite evaluarea în timp real a funcţiilor neurologice, contribuind semnificativ la creşterea siguranţei pacientului în timpul operaţiilor complexe.

În paralel, sistemul de endoscopie spinală este utilizat în prezent pentru anumite tipuri de hernie de disc şi alte patologii selectate ale coloanei, oferind chirurgului o vizibilitate excelentă şi un control crescut în timpul intervenţiei.

Echipă medicală coordonată de Prof. Dr. Horia Pleş, în tratarea cazurilor neurochirurgicale complexe

Dezvoltarea centrului este susţinută de o echipă medicală cu experienţă solidă, coordonată de Prof. Dr. Horia Pleş, medic primar neurochirurg, unul dintre cei mai reputaţi specialişti din vestul ţării, cu peste 40 de ani de experienţă în tratarea patologiilor neurochirurgicale complexe. Alături de acesta, echipa include specialişti cu expertiză în tehnici moderne, precum Dr. Marcel Angelescu, medic primar neurochirurgie, specializat în endoscopia spinală şi în abordări minim invazive.

Sub coordonarea sa, echipa multidisciplinară abordează în mod constant cazuri complexe ale coloanei şi creierului, realizând intervenţii variate de neurochirurgie avansată. Printre tipurile de operaţii efectuate se numără şi rezecţia tumorilor intramedulare cu monitorizare neurofiziologică intraoperatorie multimodală, un nivel de complexitate care reflectă experienţa acumulată şi poziţionează centrul printre cele capabile să gestioneze cazuri avansate la nivel regional.

„Am construit aici, la Timişoara, un centru capabil să trateze cazuri complexe de neurochirurgie la standarde înalte. Integrarea endoscopiei spinale şi a neuromonitorizării intraoperatorii ne consolidează această direcţie şi ne permite să extindem tipurile de intervenţii pe care le realizăm”, a declarat Prof. Dr. Horia Pleş.

Acces local la tratamente avansate, pentru pacienţii din vestul ţării

Prin integrarea acestor tehnologii şi prin expertiza echipei medicale, Centrul de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Regina Maria Timişoara se conturează ca un reper regional în chirurgia coloanei şi a creierului, adresând pacienţi din întreaga zonă de vest a ţării.

„Investiţiile constante în tehnologie medicală de ultimă generaţie şi în dezvoltarea echipelor specializate reprezintă o direcţie strategică pentru noi. Extinderea Centrului de Neurochirurgie din Timişoara, prin integrarea endoscopiei spinale şi a neuromonitorizării intraoperatorii, este un exemplu concret al modului în care consolidăm infrastructura medicală regională şi creştem accesul pacienţilor la intervenţii complexe, realizate la standarde înalte. Accesul la evaluare, diagnostic şi tratament specializat într-un singur loc reduce timpii până la intervenţie şi creşte şansele de recuperare pentru pacienţii cu afecţiuni neurochirurgicale” a declarat Mihai Melciu, Director Regional Regina Maria

Dimensiunea şi relevanţa Centrului de neurochirurgie din Spitalul Regina Maria Timişoara se reflectă şi prin creşterea gradului de adresabilitate şi a pacienţilor din alte judeţe ale ţării – Caraş-Severin, Dolj, Arad, Mehedinţi, Hunedoara, Bihor.

 

Reţeaua de sănătate REGINA MARIA este un reper al excelenţei medicale în România, fiind singurul furnizor privat cu cinci spitale acreditate internaţional pentru siguranţa pacientului şi calitatea actului medical şi primul care şi-a dotat toate spitalele cu sistemele robotice daVinci Xi şi X. Prin cele 22 acreditări internaţionale obţinute până în prezent, REGINA MARIA se impune ca lider în calitatea serviciilor medicale, marcând un nou standard pentru întreaga piaţă privată din România.

(Articol susţinut de Regina Maria)

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră