Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, anunţă sâmbătă noapte că va fi suplimentat numărul operatorilor de la Bucureşti, în contextul situaţiei provocate de conflictul din Orientul Mijlociu şi al numărului mare de apeluri ale românilor aflaţi în regiune, care „a depăşit numărul de colegi disponibili în misiune”. ”Este totuşi clar că sunt necesare resurse adiţionale, mai ales în momente sensibile”, afirmă Ţoiu. Ministrul recomandă românilor, dat fiind „caracterul fluid” al situaţiei, să-şi amâne călătoriile, chiar dacă în regiune sunt şi ţări cu spaţiul aerian deschis.
„Au fost pe parcursul zilei”, momente în care numărul mare concomitent de apeluri a depăşit numărul de colegi disponibili în misiune. Deşi selecţia «situaţie de urgenţă» redirecţiona spre sprijinul operatorilor din centrala din Bucureşti, este totuşi clar că sunt necesare resurse adiţionale, mai ales în momente sensibile. Avem mai mulţi colegi care ne vor fi mâine (n. red. duminică) alături”, afirmă ministrul de Externe, Oana Ţoiu, pe pagina sa de Facebook.
Oana Ţoiu a menţionat, în contextul evoluţiilor de securitate din Orientul Mijlociu, că priorităţile MAE sunt asigurarea siguranţei cetăţenilor români aflaţi în regiune şi „dialogul diplomatic şi politic pentru a contribui la dezescaladare”.
„În celula de criză MAE, împreună cu prim-ministrul Ilie Bolojan, în format teleconferinţă, am discutat cu şefii misiunilor diplomatice din statele din regiune, respectiv Statul Israel, Statul Palestina, Iran, Iordania, Qatar, Kuweit, Irak şi Emiratele Arabe Unite. În ceea ce priveşte obiectivul asigurării siguranţei cetăţenilor români şi familiilor acestora, astăzi a fost o zi complicată pentru multe familii şi ştim că există în continuare un nivel ridicat de îngrijorare”, precizează Ţoiu.
Ministrul Facerilor Externe aminteşte că nu sunt semnalate cazuri de cetăţeni români răniţi în regiune la acest moment şi recomandă românilor să acorde „prioritate siguranţei”, sî nu facă deplasări care nu sunt necesare şi să respecte „cu stricteţe” instrucţiunile locale.
„Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu aproximativ 1.000 de cetăţeni români. Este prioritizată acordarea asistenţei consulare pentru minori şi pentru familiile cu copii. În acest moment grupurile de minori care călătoreau cu însoţitori sunt în siguranţă la cazare”, precizează Oana Ţoiu.
Potrivit sursei citate, în cazul Iranului, alerta de risc la nivelul 9/9, cu „îndemnul ferm” de a părăsi teritoriul, a fost anunţată pe 14 ianuarie, acum şase săptămâni, iar în acest moment din comunitatea de români nu sunt cerinţe de repatriere.
„În cazul Israelului, nivelul de alertă consulară a fost ridicat din iunie şi a fost crescut vineri la nivelul 8/9 - evitaţi orice călătorie şi respectaţi instrucţiunile autorităţilor în caz de urgenţă. Am ridicat nivelul de alertă pentru Bahrain, Kuweit, Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Regatul Arabiei Saudita şi, deşi sunt şi ţări în regiune cu spaţiul aerian deschis, dat fiind caracterul fluid al situaţiei, recomandăm, în general, evaluarea cu responsabilitate a necesităţii efectuării acestor călătorii şi, dacă este posibil, amânarea acestora până la ameliorarea situaţiei de securitate şi reluarea în condiţii normale a zborurilor comerciale”, precizează Ţoiu.
Ministrul recomandă, de asemenea, menţinerea legăturii cu liniile aeriene şi cu agenţiile de voiaj pentru modificările logistice cerute de întreruperea zborurilor.




























