Primăria Iaşi anunţă că nu mai opreşte complet iluminatul public în Iaşi, ci doar reduce intensitatea iluminatului, acolo unde este posibil, dar în acelaşi timp se va renunţa la iluminatul arhitectural începând cu miezul nopţii. Tot luni, municipalitatea din Iaşi anunţase o altă decizie şi anume că iluminatul public va fi întrerupt în fiecare seară între orele 21.00 şi 23.30.
Primăria Iaşi a comunicat, luni seară, că în şedinţa Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) s-a decis ca iluminatul public să funcţioneze la o intensitate redusă cu 50 la sută până la 70 la sută, acolo unde este posibil, iar ”pentru restul reţelei se vor face deconectări de fază”.
”Nu se opreşte iluminatul complet, ci se scad consumul şi intensitatea luminoasă”, a transmis Primăria Iaşi.
Totodată, iluminatul arhitectural va fi sistat începând cu ora 24.00 la sediul Primăriei şi la celelalte clădiri şi obiective publice unde este asigurat de municipalitate.
Potrivit primăriei ieşene, toate unităţile medicale din oraş sunt obligate să verifice de urgenţă grupurile electrogene şi sursele alternative de energie pentru a garanta continuitatea actului medical în orice scenariu.
De asemenea, toate instituţiile din subordinea Primăriei Iaşi vor reduce la minim consumul de energie, cu accent pe intervalul de vârf 19.00 – 23.00.
CLSU recomandă centrelor comerciale să reducă iluminatul din parcări după finalizarea programului.
”Deşi este vacanţă şi ar trebui să fim mai relaxaţi, iată că natura nu ne lasă şi ne confruntăm cu o situaţie foarte gravă. Trebuie să tratăm lucrurile cu maximă seriozitate şi să facem economie de energie electrică. Efortul trebuie să fie colectiv şi solidar pentru a putea parcurge această perioadă dificilă”, a subliniat primarul Mihai Chirica.
În cursul după-amiezii, Primăria Iaşi anunţase că iluminatul public în municipiu va fi oprit în fiecare seară între orele 21.00 şi 23.30 şi nu de la miezul nopţii până dimineaţă, municipalitatea precizând că a luat această măsură pentru a limita consumul în intervalul când sistemul energetic este cel mai solicitat.
De altfel, iluminatul public a fost oprit noaptea începând de duminică în municipiul Iaşi după ce Guvernul a declarat stare de alertă la nivel naţional pe perioada lunii august din cauza scăderii producţiei de energie.
Măsura a stârnit numeroase critici pe reţelele de socializare, ieşenii cerându-i edilului să revină asupra deciziei, ameninţând chiar cu organizarea unor acţiuni de protest.




























