Deputata USR, Cristina Rizea, a depus joi în Parlament un proiect prin care procedurile de fertilizare in vitro vor fi decontate de stat. Propunerea legislativă vine în ajutorul femeilor infertile care nu-şi permit să achite costurile unor proceduri scumpe precum inseminarea artificială şi fertilizarea in vitro, arată comunicatul de presă al partidului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform statisticilor oficiale, în România, tendinţa este una de descreştere a ratei natalităţii, o amplificare a sporului natural negativ şi o scădere a ratei de fertilitate.

„Statul are obligaţia de a acţiona în mod proactiv şi de a stimula natalitatea prin măsuri dovedite ştiinţific că au rezultate, precum tehnicile de reproducere umană asistată medical. În România, există, pe hârtie, un Subprogram Naţional de Fertilizare in Vitro. Acest Subrogram are aceeaşi reglementare încă din anul 2017, prevederile fiind în mod constant prorogate prin diverse ordine de ministru. În prezent, Ordinul nr. 978/2019 al Ministrului Sănătăţii prorogă acest subprogram până la finalul lunii în care se împlinesc 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2022. Cu toate acestea, alocările bugetare din 2020 şi 2021 au fost aproape inexistente“, a declarat deputata USR Cristina Rizea, coiniţiatoare a legii prin care propune decontarea serviciilor medicale, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor intrării în vigoare a legii, pentru a crea premisele bugetării corespunzătoare a acestui program şi care a apelat, la rândul său, la fertilizarea in vitro.

Potrivit proiectului de lege, procedurile medicale de inseminarea articială şi de fertilizare in vitro ar urma să fie decontate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele eligibile.

Totodată, potrivit expunerii de motive, costurile maximale preconizate pentru aceste proceduri la momentul depunerii proiectului de lege sunt de 1.750 de lei/procedură în cazul inseminării artificiale şi de 20.000 de lei/procedură în cazul fertilizării in vitro. Impactul bugetar total estimat este de maximum 217.500.000 de lei, pentru efectuarea în total a câte 10.000 de proceduri din fiecare dintre cele două categorii.

Proiectul de lege mai prevede şi o serie de criterii de eligibilitate pentru spitalele şi clinicile care vor oferi aceste servicii. Astfel, este vorba despre unităţi medicale de stat sau private care trebuie să aibă acreditare în domeniul tehnicilor de reproducere umană asistată medical. În primul an de aplicare a legii, ar urma ca toate spitalele acreditate pentru acest tip de intervenţii să fie eligibile pentru intervenţii decontate din fondul unic de asigurări, urmând ca din anul al doilea de aplicare a legii să fie eligibile pentru oferirea de servicii medicale de reproducere asistată medical decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate doar acele unităţi sanitare, publice sau private, acreditate în domeniul tehnicilor de reproducere umană asistată medical care pentru anul precedent fac dovada că cel puţin 30% din totalul procedurilor medicale de reproducere umană asistată medical decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate s-au finalizat cu obţinerea unei sarcini constatate biochimic.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.