Producţia de petrol a alianţei OPEC+ a crescut puternic în octombrie, ajungând la 97% din nivelul înregistrat înaintea izbucnirii războiului din Iran, în principal datorită majorării livrărilor Arabiei Saudite, în pofida perturbărilor persistente din Strâmtoarea Ormuz, transmite Reuters.
Cele 22 de state membre ale OPEC+, alianţă care reuneşte Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi producători aliaţi, inclusiv Rusia, au extras în octombrie 41,23 milioane de barili pe zi, cu aproximativ 2,04 milioane de barili mai mult decât în septembrie, potrivit raportului lunar publicat miercuri de OPEC.
Volumul reprezintă 97% din producţia de 42,72 milioane de barili pe zi înregistrată în februarie, înaintea atacurilor lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului. Revenirea producţiei indică o adaptare a exportatorilor din Golf la dificultăţile de transport provocate de conflict, inclusiv prin transferuri de petrol între nave.
Arabia Saudită a raportat o producţie de 10,563 milioane de barili pe zi în octombrie, comparativ cu 8,372 milioane în septembrie. Este cel mai ridicat nivel din februarie, când regatul extrăgea 10,882 milioane de barili zilnic, după ce majorase puternic producţia înaintea declanşării războiului.
Şi Rusia şi-a majorat producţia, cu 41.000 de barili pe zi, până la 8,668 milioane de barili, potrivit datelor din surse secundare incluse în raportul OPEC. Armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat luna trecută de preşedintele american Donald Trump, ar fi putut contribui la această evoluţie, oferind o scurtă perioadă de reducere a atacurilor asupra rafinăriilor ruseşti, deşi acordul nu a fost respectat în mod semnificativ.
În privinţa cererii mondiale, OPEC şi-a menţinut estimările după şase luni consecutive de revizuiri în scădere. Organizaţia anticipează pentru 2027 o creştere a consumului global de petrol cu 2,55 milioane de barili pe zi, până la o medie de 108,3 milioane de barili zilnic.
Pentru 2026, OPEC estimează o creştere a cererii mondiale de petrol cu 180.000 de barili pe zi, fără modificări faţă de prognoza precedentă.



























