Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) are un nou regulament de funcţionare care prevede, printre alte atribuţii, stabilirea standardelor, criteriilor şi indicatorilor de calitate pentru cercetarea ştiinţifică, auditarea periodică, la solicitarea Ministerului Educaţiei, sau din proprie iniţiativă, a cercetării ştiinţifice universitare ori din unităţile de cercetare-dezvoltare dar şi contribuţia la evaluarea calităţii cercetării studiilor universitare de doctorat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin de ministru, componenţa noului Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), respectiv regulamentul de organizare şi funcţionare a acestui organism consultativ al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS).

Misiunea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice este de a sprijini Ministerul Educaţiei şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (ANCSI) în procesele de coordonare, finanţare, monitorizare şi evaluare a activităţilor de cercetare ştiinţifică din România, în conformitate cu Strategia Naţională de Cercetare-Dezvoltare-Inovare.

CNCS este format din 21 membri şi îl are ca preşedinte pe Alexandru Babeş de laUniveristatea Bucureşti. Cei doi vicepreşedinţi sunt Cristian Liţan de la UBB Cluj-Napoca şi Mirela Voiculescu de la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi, numiţi prin ordin al ministrului Educaţiei pentru un mandat de patru ani. Trei dintre membrii CNCS lucrează în străinătate: Harvard Medical School Boston, University Campus Suffolk şi Universitatea din Viena.

În exercitarea misiunii sale, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice stabileşte standardele, criteriile şi indicatorii de calitate pentru cercetarea ştiinţifică, aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale şi cercetării ştiinţifice; auditează periodic, la solicitarea MENCS, sau din proprie iniţiativă, cercetarea ştiinţifică universitară ori din unităţile de cercetare-dezvoltare şi prezintă, anual, către MENCS un raport privind starea cercetării ştiinţifice în învaţământul superior şi performanţele universităţilor. Raportul este public şi va fi afişat pe site-ul CNCS.

Pentru activitatea desfăşurată, membrii CNCS şi ai organelor de lucru ale acestuia sunt remuneraţi, în afara activităţii de bază, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului Educaţiei, conform legii, în limita sumelor alocate cu această destinaţie pentru bugetul CNCS. Pentru participarea la şedinţe sau reuniuni de lucru, membrilor CNCS şi organelor de lucru ale acestuia le sunt decontate cheltuielile de transport şi cazare, în condiţiile legii.

Ministrul Educaţiei, preşedintele ANCSI ori un reprezentant al acestora pot participa, de drept, la şedinţele CNCS, în calitate de observatori. De asemenea, CNCS poate invita în cadrul şedinţelor proprii persoane externe consiliului, în calitate de observatori sau de consultanţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.