Ne scandalizează când un profesor declară că face 21.000 lei pe lună din meditaţii, dar trecem cu vederea milioanele care se fac la negru, fără bon, fără reguli, fără niciun control. Educaţia nu mai e gratuită de mult, dar refuzăm să recunoaştem asta şi să punem ordine în haosul pe care-l finanţăm cu mâna noastră.
A apărut recent cifra meditaţiilor declarate în 2024. E mare. Enormă chiar, dacă o comparăm cu cifra de afaceri cumulată a tuturor şcolilor private din România. Şi totuşi – hai să fim sinceri – e o glumă proastă. În realitate e de cel puţin 5 ori mai mare, după estimările lui Marian Staş. Eu sunt chiar mai pesimistă. Cred că, în fapt, piaţa meditaţiilor e de 9-10 ori mai mare.
Şi în acelaşi timp, circulă pe internet un articol despre directorul liceului „Lazăr”, acuzat că face din meditaţii 21.000 de lei NET pe lună. Şoc şi groază! Dar staţi puţin – ce vrem, de fapt? Să nu-şi mai declare activitatea, să facă totul la negru, ca majoritatea colegilor? Sau să o reglementăm o dată pentru totdeauna?
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Problema nu e cu omul care-şi declară veniturile, ci cu imensa ipocrizie a breslei. Profesorii români urăsc şcolile private, dar acasă îşi fac micro-şcoli private complet nefiscalizate.
O prietenă şi-a dus de anul acesta copilul la meditaţii: 200 lei şedinţa, şase copii simultan. Asta înseamnă 1200 lei în două ore. Fără bon, că de ce ar fi cu bon? Am vorbit, uşor amuzată despre asta, şi am auzit că şase e „ok”, că sunt profesori care iau 10, 12, 15. Simultan. Un simultan pe care însă nu-l mai condamnăm.
Aceiaşi profesori care la clasă se plâng că nu pot da feedback individualizat în 5 ore pe săptămână, dau – sau dau oare? – feedback individualizat în două ore de meditaţii cu 12 copii? Iar apoi, din postura de mici antreprenori educaţionali de sufragerie, critică învăţământul privat. Nu e asta dublă măsură?
Educaţia nu mai e gratuită, şi asta nu de azi de ieri. E un sistem dublu: şcoala de stat ziua, şcoala paralelă seara şi în weekend, cu taxe (ne)oficiale. Şi noi, părinţii, alimentăm vesel tot acest mecanism, apoi strâmbăm din nas la cei care aleg şcoli private cu factură şi contabilitate.
Ce putem face (şi ce nu mai putem amâna):
Fiscalizare simplă: un cod CAEN clar, PFA sau SRL simplu, plăţi digitale, bon fiscal automat. Simplu de înfiinţat.
Deductibilitate pentru părinţi: să deduci din impozit o parte din costul meditaţiilor – dar doar dacă sunt fiscalizate.
Etică profesională: în multe ţări e interzis să faci meditaţii cu propriii elevi, aşa cum e şi la noi, de altfel. Aş cere şi o minimă asigurare că meditaţiile nu afectează norma de muncă (cele 40 de ore plătite săptămânal). De pildă, să nu poţi aduna încă o normă întreagă din meditaţii.
Claritate pe „grupuri”: dacă vinzi meditaţii individuale, să fie individuale. Dacă faci grupuri, să fie declarate ca atare, cu un număr maxim de elevi. Că altfel nu mai e „meditaţie”, e clasă paralelă, pe bani.
Stimulente pentru calitate la şcoală: bonusuri pentru profesorii care reduc nevoia de meditaţii prin predare şi evaluare de calitate.
Stimulente pentru profesorii care fac meditaţii cu copiii din medii defavorizate (scutiri de taxe) sau oferirea de vouchere de meditaţii pentru copiii proveniţi din aceste medii.
Nu reinventăm roata! Franţa are deduceri fiscale pentru „cours particuliers”, dar numai dacă sunt declarate şi plătite prin intermediul unor platforme autorizate. În Marea Britanie există registre publice pentru tutorii autorizaţi şi reguli clare pentru meditaţii cu elevii proprii. În Singapore există plafonări de preţ şi reglementări stricte pentru centrele de meditaţii.
Deci se poate! Noi alegem să facem că nu vedem.
Nu am nimic cu meditaţiile. Cred că pot fi un sprijin real pentru copii. Dar hai să le scoatem din subteran şi să le tratăm ca pe ce sunt: un sector uriaş al educaţiei, cu bani mulţi, care are nevoie de reguli.
Altfel, ipocrizia ne omoară.
Gabriela Bartic este COO şi Director al Diviziei Consumer Brio, absolventă de ştiinţe socio-umane, cu o vastă experienţă în Comunicare, Media şi Advertising. În ultimii 7 ani s-a dedicat educaţiei, lucrând alături de profesorul Dragoş Iliescu, la prima platformă de evaluare educaţională standardizată. Gabriela Bartic crede cu tărie în necesitatea unei abordări transformaţionale şi responsabile în educaţie, care să permită fiecărui elev să devină cea mai bună versiune a sa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
