Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi reluate lucrările la patinoarul artificial „Mihai Flamaropol”, fiind lansat în consultare caietul de sarcini pentru continuare acestora. Edilul a mai spus că lucrările la acest patinoar au fost începute în anul 2016 şi sistate în 2019, iar stadiul de executare a fost de aproximativ 26%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„O veste bună: vom relua lucrările la patinoarul artificial “Mihai Flamaropol”. Am lansat în consultare de piaţă caietul de sarcini pentru continuarea lucrărilor de refacere şi modernizare a patinoarului artificial “Mihai Flamaropol”, astfel încât Bucureştiul să aibă o arenă sportivă de nivel naţional şi internaţional, dedicată sporturilor pe gheaţă. Invit companiile interesate să vină cu observaţii şi recomandări privind conţinutul Caietului de sarcini. Observaţiile şi recomandările pot fi trimise pe adresele de e-mail gabriel.popescu@pmb.ro sau directiaproceduri@pmb.ro până pe 1 martie”, a scris Nicuşor Dan, marţi pe Facebook. 
 
Edilul a adăugat că „lucrările la Patinoarul “Flamaropol” au început în 2016 şi au fost sistate în 2019, după rezilierea contractului în condiţiile unor întârzieri şi probleme de execuţie”.
 
„Potrivit estimărilor, până în 2019 a fost executată aproximativ 26% din întreaga lucrare – doar lucrări la structura de rezistenţă. Capacitatea întregului patinoar (format din Centrul Multifuncţional Sportiv şi de Agrement şi Arena Sportivă) se ridică la 4.424 de persoane. Durata proiectului este de 24 de luni (de la data emiterii ordinului administrativ de începere)”, a completat Dan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.