Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă, joi, că a transmis către SEAP documentaţia pentru achiziţia Studiului de Fezabilitate privind extinderea sistemului de semaforizare inteligentă în Capitală. Valoarea estimată pentru achiziţia studiului de fezabilitate este de aproximativ 3,4 milioane lei fără TVA

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am transmis astăzi către SEAP documentaţia pentru achiziţia Studiului de Fezabilitate privind extinderea sistemului de semaforizare inteligentă în Capitală. După validarea acesteia de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, procedura de achiziţie va fi deschisă pentru depunerea ofertelor”, spune primarul într-o postare. Nicuşor Dan precizează că, potrivit caietului de sarcini, modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare inteligentă din Bucureşti se va face în patru etape distincte. În primă etapă, vor fi modernizate şi, după caz, reconfigurate, 85 de intersecţii aferente unui număr de 5 radiale care asigură legătura dintre ieşirile importante din oraş cu zona centrală: Şoseaua Colentina, Şoseaua Alexandriei, Bd. Iuliu Maniu, Şoseaua Bucureşti – Târgovişte, Şoseaua Berceni. Etapa a doua prevede creşterea capacităţii centrului de trafic actual, inclusiv prin dotarea lui tehnologică (servere, soft-uri), pentru un management al traficului mai eficient în intersecţiile deja integrate în sistemul centralizat, dar şi extinderea acestuia la alte intersecţii din Bucureşti. Etapele 3 şi 4 presupun includerea în sistemul centralizat de trafic a tuturor intersecţiilor din Capitală, respectiv extinderea semaforizării inteligente la nivelul întregului oraş. ”Valoarea estimată pentru achiziţia studiului de fezabilitate este de aproximativ 3,4 milioane lei fără TVA. În ceea ce priveşte sursa de finanţare, am depus, în parteneriat cu primăriile de sector, cerere de finanţare nerambursabilă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi implementarea proiectului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.