Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că lucrările pentru reabilitarea Podului Mare din Parcul Cişmigiu avansează în ritm alert, până în prezent fiind demolate cele două rampe de acces ale podului pentru a fi construite unele noi. „În prezent, se toarnă fundaţia de beton pentru zidurile de sprijin ale rampelor, apoi vor fi executate lucrările de armare şi cofrare ale acestora”, a mai spus el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Lucrările pentru reabilitarea Podului Mare din Parcul Cişmigiu avansează în ritm alert. Până acum, au fost demolate cele două rampe de acces ale podului pentru a fi construite unele noi, precum şi alte elemente care necesită refacerea completă. În prezent, se toarnă fundaţia de beton pentru zidurile de sprijin ale rampelor, apoi vor fi executate lucrările de armare şi cofrare ale acestora. În acelaşi timp, au fost executate foraje în bolta de beton a podului, iar acum se lucrează la armarea şi consolidarea construcţiei”, a scris Nicuşor Dan, marţi pe Facebook. 
 
El a mai spus că „în ceea ce priveşte elementele de arhitectură ale podului, se desfac ornamentele şi, în funcţie de starea de degradare, unele vor fi restaurate, iar altele vor fi refăcute”.
 
„Reparaţiile capitale ale podului, care vor asigura stabilitatea şi siguranţa construcţiei, sunt executate de Trustul de Clădiri Metropolitane. Acestea au fost demarate la începutul lunii august, iar durata de execuţie este de 8 luni. Cu o vechime de peste 100 de ani (a fost construit în perioada 1913 - 1914), podul nu a fost niciodată reabilitat şi reprezenta un real pericol pentru vizitatori din cauza degradării”, a completat edilul general.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.