Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, referindu-se la problema termoficării, că iarna "cea mai rea" pentru bucureşteni a fost 2020-2021, susţinând că iarna care a trecut a fost mai bună din acest punct de vedere, în multe zone din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Nicuşor Dan a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că iarna următoare va fi mai bună decât cea precedentă. 
 
"Iarna care s-a încheiat am stat mai bine decât... Cea mai rea iarnă din punctul bucureşteanului de vedere a fost iarna 2020-2021 pentru că s-a acumulat toată lipsa de intervenţii care ar fi trebuit făcute în ani de zile, iar 2021-2022 a fost mai bună şi chiar mult mai bună în multe zone din Bucureşti. Adică, au fost cartiere întregi care nu au avut probleme şi care avuseseră probleme în iarna dinainte. Iarna 2022-2023, în măsura în care o să avem centrala de la Titan, aceste centrale în puncte termice, o să fie mai bună decât iarna precedentă”, a afirmat Nicuşor Dan.
 
El a menţionat că Primăria Capitalei doreşte să cumpere centrale mici pentru zece puncte termice aflate în capete de linie. 
 
"Primăria Bucureşti scoate în achiziţie centrale mici pentru zece puncte termice în capete de linie, care să deservească cel puţin zonele care iarnă de iarnă au probleme. Şi acelaşi lucru încearcă să îl facă Sectorul 1 şi Sectorul 2”, a explicat Nicuşor Dan.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.