Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a delcarat, luni, după evenimentul "Provocări şi soluţii privind îmbunătăţirea vieţii supravieţuitorilor de cancer”, organizat la Senat în seria activităţilor dedicate supravieţuitorilor de cancer, în contextul în care România va marca în premieră, anul acesta, pe 5 iunie, Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, că pentru prima dată, vom avea un plan de luptă împotriva cancerului, care nu vor fi doar principii ci şi soluţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Senatoarea PNL a declarat, la Senat, că pentru prima dată, vom avea un plan de luptă împotriva cancerului, care nu vor fi doar principii ci şi soluţii, iar dacă vor reuşi să le implementeze, în trenul supravieţuitorilor de cancer vor urca cât mai mulţi foşti bolnavi, pacienţi ai acestui cumplit diagnostic. 

”Ceea ce este extraordinar este că noi, prin această zi sărbătorim viaţa, le spunem oamenilor că există speranţă şi dincolo de acest diagnostic”, a spus senatoarea PNL.

Pauliuc a mai spus că a ales ca simbol al acestei zilei nufărul galben, care în mitologie are mai multe semnificaţii, de sănătate, speranţă şi împlinirea viselor. 

”Mi-aş dori foarte mult ca mulţi dintre dumneavoastră, în această săptămână, să purtaţi acest semn al reuşitei”, a afirmat ea, adăugând că îi îndeamnă pe supravieţuitorii de cancer să îşi spună povestea, pentru că este una preţioasă. 

”Este important ca astăzi, cei care se luptă cu acest cumplit diagnostic să înţeleagă că există viaţă dincolo de diagnostic. Este important să vorbim despre reuşita noastră pentru că, vă spun din propria experinţă, vorbind împărtăşeşti cu cel de lângă tine care trece prin această boală, te vindeci de ceea ce ai trăit”, a spus ea. 

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu a afirmat, la rândul lui, că bolnavii de cancer din România, din păcate nu au încă acces la ceea ce au acces cetăţenii europeni. 

”Astăzi, medicina şi ştiinţa permit ca, atunci când se pune un diagnostic de cancer, să nu mai fie o condamnare şi o sentinţă la moarte. Ştiinţa permite ca pentru o mare parte din cancere, pentru mare parte din afecţiunile oncologice, să existe un tratament care să ofere şanse, dacă diagnosticul se petrecere timpuriu”, a mai afirmat secretarul de stat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.