UPDATE - Cisternă cu ciment, lovită de un tren în judeţul Bacău / Cisterna a luat foc / Incidentul a provocat ruperea liniei de contact, intervenţia fiind de amploare / Pasagerii s-au evacuat / Două vagoane, afectate de căldură - VIDEO

UPDATE - Cisternă cu ciment, lovită de un tren în judeţul Bacău / Cisterna a luat foc / Incidentul a provocat ruperea liniei de contact, intervenţia fiind de amploare / Pasagerii s-au evacuat / Două vagoane, afectate de căldură - VIDEO

O cisternă cu ciment a fost lovită de un tren, joi seară, la o trecere peste calea ferată între Săcueni Roman şi Galbeni, judeţul Bacău, după care a luat foc. Incidentul a provocat ruperea liniei de contact, intervenţia fiind de amploare. În tren se aflau 200 de călători, care s-au evacuat în siguranţă. Deocamdată nu sunt anunţate victime.

UPDATE: "În aceste momente pompierii băcăuani intervin în urma unui accident feroviar produs în comuna Filipeşti, în care au fost implicate un tren de călători InteRegio, care circula pe direcţia Suceava - Constanţa, şi o autocisternă încărcată cu ciment. În urma impactului, autocisterna a fost cuprinsă de flăcări, incendiul manifestându-se generalizat la nivelul cabinei", anunţă ISU Bacău.

Toţi călătorii din tren s-au autoevacuat în siguranţă până la sosirea forţelor de intervenţie. Ar fi vorba despre aproximativ 200 de persoane.
"Din primele informaţii, nu sunt raportate victime. Incendiul a fost lichidat. Cabina autocisternei a ars în totalitate, iar două vagoane ale trenului au fost afectate de căldura degajată", au precizat pompierii.
La faţa locului urmează să sosească o locomotivă aparţinând CFR, care va prelua garnitura de tren, iar cele două vagoane degradate vor fi înlăturate.
După finalizarea cercetărilor la faţa locului, trenul îşi va putea relua deplasarea spre destinaţie.

ŞTIRE INIŢIALĂ: "Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. informează că, în jurul orei 22:00, trenul IR 1952 operat de Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători "CFR Călători" S.A., care circula pe relaţia Suceava - Constanţa, a intrat în coliziune cu un autocamion pentru transportul cimentului, la trecerea la nivel cu calea ferată situată la km 323+650, între Săcueni Roman şi Galbeni, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi", anunţă, joi seară, CFR.

Compania precizează că trecerea la nivel este dotată cu instalaţie de semnalizare automată, care avertizează participanţii la traficul rutier cu privire la apropierea trenurilor.

"În urma impactului, autocamionul a luat foc. Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervin la faţa locului pentru stingerea incendiului", au transmis oficialii companiei.

Incidentul a provocat ruperea liniei de contact pe firul II.

"Linia de contact asigură alimentarea cu energie electrică a locomotivelor şi trenurilor electrice. Conform evaluărilor disponibile la această oră, avaria este de amploare şi necesită intervenţii tehnice complexe", arată CFR.

Pentru remedierea instalaţiilor vor interveni două drezine, îndrumate din Bacău şi Roman.

"Personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi este mobilizat pentru evaluarea stării infrastructurii, stabilirea întinderii avariei şi organizarea lucrărilor de remediere. Repunerea sub tensiune şi reluarea circulaţiei pe firul afectat se vor realiza numai după finalizarea intervenţiilor şi efectuarea tuturor verificărilor tehnice de siguranţă", arată CFR.

Compania precizează că, la ora transmiterii acestei ştiri, informaţiile privind existenţa unor victime şi impactul complet asupra circulaţiei feroviare sunt în curs de verificare.

Cauzele şi împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite după o anchetă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră