Guvernul brazilian respinge acuzaţia administraţiei Trump potrivit căreia Brazilia, alături de alte 85 de ţări, nu ar fi aplicat interdicţiile privind munca forţată şi califică noul tarif american de 12,5% aplicat importurilor din Brazilia drept „complet arbitrar şi nejustificat”, relatează The Guardian.
Într-o declaraţie transmisă presei braziliene, printre care şi O Globo, guvernul preşedintelui Luiz Inácio Lula da Silva afirmă că va declanşa imediat un proces de impunere a unor tarife de retorsiune asupra mărfurilor din SUA.
„În lipsa unui temei juridic intern care să susţină politica sa comercială protecţionistă”, administraţia Trump „a ales să manevreze o problemă esenţială pentru drepturile omului şi lupta muncitorilor din întreaga lume, pentru a acuza 59 de ţări şi Uniunea Europeană de practici neloiale”, declară guvernul brazilian.
Brazilia a menţionat, de asemenea, că a cooperat cu ancheta desfăşurată de Biroul reprezentantului comercial al SUA (USTR) şi a furnizat o documentaţie „extinsă” privind legislaţia braziliană şi măsurile luate de autorităţile vamale pentru a limita importurile de mărfuri produse prin muncă forţată.
„Statele Unite interzic anumite importuri din China produse prin muncă forţată. De fapt, administraţia Trump doreşte să extindă această interdicţie la nivel global”, a scris vineri Monica de Bolle, economist brazilian şi cercetător principal la Institutul Peterson pentru Economie Internaţională din Washington. „Brazilia este una dintre ţintele Statelor Unite, ceea ce reprezintă o problemă, având în vedere că China este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai săi. Dar un lucru este clar. Acest conflict nu vizează munca forţată. Niciuna dintre măsurile de corecţie solicitate nu ar contribui în vreun fel la combaterea condiţiilor de muncă forţată de nicăieri. Nu, această acţiune vizează efortul echipei lui Trump de a folosi orice stratagemă juridică pentru a-şi duce războiul comercial şi pentru a viza Brazilia în vederea pedepsirii”, a scris econimista.
„Practic, fiecare aliat al SUA - inclusiv Uniunea Europeană, Canada şi Mexic - a primit în aceeaşi zi concluzii practic identice din partea USTR. Folosirea muncii forţate ca justificare falsă pentru un război comercial devine evidentă când îţi dai seama că ameninţarea cu tariful vamal vizează simultan aproximativ 60 de economii”, a adăugat ea.




























