Neuropsihiatrul francez Boris Cyrulnik, desemnat de Emmanuel Macron pentru a reforma sistemul educaţional din Franţa, va fi prezent miercuri la conferinţa de inaugurare a Institutului „Petit Enfance” din Bucuresti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conferinţa va avea loc la Institutul Francez din Capitală, începând cu ora 09.00.

Institutul „Petit Enfance Boris Cyrulnik” din Bucureşti aduce un concept educaţional nou în România şi oferă cursuri pentru formarea părinţilor sau viitorilor părinţi, bunicilor, educatorilor, persoanelor care lucrează în centrele sociale, asistentelor medicale şi oricărei persoane interesate şi implicate în dezvoltarea copiilor între 0 şi 6 ani.

„Institutul «Petite Enfance» a format peste 650 de persoane în această tehnică educaţională, utilizată cu rezultate excelente în Europa de Nord. Când educatorul valorizează relaţia cu copilul, transmiterea informaţiei se face foarte simplu. În şcolile din Finlanda şi Suedia, educarea se face fără nicio lacrimă şi numai cu zâmbete”, a declarat Boris Cyrulnik, fondatorul Institutului de Formare în educaţia preşcolară „Petit Enfance” din Franţa.

Atenţia şi preocuparea lui Cyrulnik pentru educaţia copiilor a pornit din perioada copilăriei sale, când a fost victima nazismului în Franţa. Provenit dintr-o familie de evrei ruşi emigranţi, Cyrulnik şi familia lui au devenit victime ale ocupaţiei germane. Că să-i salveze viaţa, părinţii l-au lăsat într-o pensiune înainte de a fi deportaţi în Germania.

Boris Cyrulnik a ajuns într-un cămin de orfani din Bordeaux, unde o învăţătoare, Marguerite Farge, s-a opus cu propriile resurse politicii germane şi îl ascunde în propria ei casă. În 1943, în timpul unui bombardament, mai mulţi copii evrei au fost prinşi de nemţi şi închişi la Sinagoga Mare din Bordeaux pentru a fi deportaţi.

El a reuşit să fugă şi a întâlnit o altă femeie care l-a salvat. A trăit într-o gospodărie sub numele de Jean Laborde, iar după eliberarea Franţei, mătuşa lui Dora l-a luat la Paris.

Propria traumă l-a determinat să se dedice studiului dezvoltării copiilor între 0 – 6 ani, ajungând în 50 ani de cercetare să descopere aspecte importante care influenţează dezvoltarea copiilor.

Întregul sistem de formare are la baza Teoria Ataşamentului care oferă un compendiu de date ştiinţifice în care neuroştiinţa se aliniază cu activitatea psihologilor, sociologilor şi artiştilor pentru a explică modul în care încrederea în sine le oferă copiilor şansa de a învăţa cu plăcere, îi formează pentru şcoală şi îi pune în relaţie cu elementele esenţiale din viaţă de adult. Cursurile vor începe din luna ianuarie a anului viitor.

Conferinţă din 13 iunie de la Institutul Francez din Bucureşti va fi moderată de Camelia Veţeleanu, fostă cursantă a Institutului „Petite Enfance Boris Cyrulnik” din Franţa şi membru fondator al institutului din Bucureşti. La conferinţă va participa, în calitate de invitat de onoare, Michele Ramis, ambasador al Franţei în România.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.