Cinci persoane au fost rănite, duminică după-amiază, într-un accident rutier petrecut în judeţul Neamţ şi în care au fost implicate două maşini.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat că pompierii au fost sesizaţi, duminică după amiază, prin apel la 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Vaduri din comuna Alexandru cel Bun.
 
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau şase persoane, iar una dintre acestea a rămas încarcerată.
 
„La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de la Detaşamentul de pompieri şi SAJ Piatra Neamţ. Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice au scos dintr-un autoturism o femeie de 47 de ani. Cinci persoane, doi bărbaţi şi trei femei au primit îngrijiri medicale de la membrii echipajelor SMURD şi SAJ după care au fost transportate la UPU Piatra Neamţ”, a transmis ISU Neamţ.
 
Sursa citată a precizat că pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.