Ministrul Apelor, Pădurilor şi Mediului, Mircea Fechet, afirmă, despre situaţia gravă de la Salina Praid, afectată grav de inundaţii, că acolo s-a întâmplat „o adevărată tragedie” şi că speră să se găsească soluţiile tehnic pentru a putea salva salina. „Acolo salvăm nu doar salina, ci o întreagă comunitate, mii de oameni care depind aproape sută la sută de salină”, a subliniat ministrul
Mircea Fechet a declarat, într-o intervenţie la Digi24, că la Salina Praid sunt în continuare „foarte mari probleme”.
„La Salina Praid s-a întâmplat o adevărată tragedie şi speranţa mea este că vom găsi soluţii tehnice pentru a o putea salva. Acolo lucrurile sunt destul de complicate, însă rămân optimist. Vom identifica nu doar resursele financiare, dar mai ales soluţiile tehnice pentru a putea salva ceea ce se mai poate salva acolo”, a afirmat ministrul Mircea Fechet.
Întrebat dacă ştie cât se mai poate salva în acest moment din Salina Praid, minsitrul Mircea Fechet a spus că nu are o astfel de estimare, dar că la acest moment sunt specialişti care evaluează situaţia.
„Nu am astfel de estimare, sunt specialişti care evaluează această situaţie, însă acolo discutăm de o întreagă comunitate, dependentă aproape 100% de salină, fie că ne referim la activitatea de exploatare a minei în sine, fie că ne referim la turism sau la alte activităţi conexe. Acolo trebuie să salvăm nu doar salina, ci vom salva astfel întreaga comunitate. Discutăm despre mii de oameni în pericol de a nu mai putea pune o pâine pe masă”, a subliniat ministrul Mediului.
Prefectul judeţului Harghita, Petres Sándor, a declarat că debitul pârâului nu a scăzut aşa încât să permită intrarea în salină. ”Încă ar fi pericol să intervenim cu utilaje acolo, mâine (n. red. sâmbătă), la ora 11.00, avem o întâlnire la faţa locului cu autorităţile implicate pentru a vedea ce putem face”, a declarat prefectul.
Acesta spune că la Comitetul Naţional pentru situaţii de Urgenţă a propus realizarea investitiei Salrom pentru care există contract semnat în urma unei licitatii vizând punerea în siguranţă a albiei pe o lungime de 1,7 kilometri, adică pe toată portiunea care trece deasupra muntelui de sare, investiţie care ar putea începe în cel mult câteva săptămâni
„Am mai propus înfiinţarea unei acumulări nepermanente, o investitie a Apelor Române, care ar viza tăierea debitelor mari şi ar asigura siguranţa pe timpul lucrărilor de investiţii din albie, executarea unui canal într-o pădurice adiacentă zonei distruse, să preia întreg debitul. În plus, am propus demararea, în momentul în care este posibil, a lucrărilor de evaluare în subteran”, a declarat la Digi 24 prefectul judeţului Harghita.
Prefectul a făcut un apel la cetăţeni să nu renunţe, în viitor, la ideea unor vacanţe în această zonă, chiar dacă există această situaţie, menţionând că „sunt o mie de lucruri de văzut” în regiunea respectivă.
„O componentă foarte importantă ar fi un sprijin pentru cei din zonă prin a-i determina pe concetăţenii nostri să nu renunţe la ideea de sejururi în acea zonă. Sunt o mie de lucruri de văzut şi de experimentat, chiar dacă am pierdut mina din acest peisaj şi ar fi un sprijin extraordinar şi din punct de vedere economic dacă aţi putea să ne ajutaţi în acest fel, dat fiind că oamenii de aici trăiesc din turism şi exploatarea sării”, a mai spus prefectul de Harghita.
În urmă cu două zile, prefectul judeţului Harghita, Petres Sándor, declara pentru News.ro că debitul pârâului Corund, care curge în apropierea salinei Praid, din judeţul Harghita, a crescut de peste o sută de ori, în ultimele zile, comparativ cu debitul normal, iar orice activitate în zona salinei a fost sistată, pentru că există riscul de pierderi de vieţi omeneşti. Acesta a explicat că, în ceea ce priveşte riscul de prăbuşire a minei de sare, specialiştii consultaţi au transmis că, pe termen scurt şi mediu, acesta nu există. Premierul ungar Viktor Orban a anunţat, pe Facebook, că Guvernul maghiar va ajuta la reconstrucţia salinei afectate.
La salina Praid, atât activitatea de exploatare, cât şi cea turistică a fost oprită de câteva săptămâni, după ce apele pârâului Corund au început să se umfle şi să se infiltreze în mina de sare.
Joi, societatea Naţională a Sării SA a anunţat că, din cauza creşterii semnificative a debitului pârâului Corund, în jurul orei 10.52, digul construit în subteranul Salinei Praid de către angajaţii Salrom a cedat, la presiunea apei care a pătruns pe dedesubt.
Sectorul minier Telegdy, unde se desfăşoară activitatea de producţie şi unde se aflau instalaţia de preparare şi combina minieră, nu mai poate fi salvat de pătrunderea apei. Stocurile de sare aflate în subteran au fost compromise, iar echipamentele şi utilajele nu mai pot fi recuperate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.