Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, luni, la Galaţi că toţi bătrânii care mai sunt în Centrul "Sfântul Ilie", unde 72 de persoane vârstnice şi 18 angajaţi s-au infectat cu coronavirus, vor fi testaţi periodic. În centrul respectiv mai sunt în prezent 60 de bătrâni din circa 130, câţi erau la debutul crizei, restul decedând sau fiind internaţi în spitale din Galaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Galaţi, că, în Centrul "Sfântul Ilie", toţi cei 60 de bătrâni care mai sunt în unitate, dar şi personalul medical trimis să aibă grijă de vârstnici după ce angajaţii unităţii private s-au infectat vor fi testaţi periodic.

"E un cămin privat în care nu avem personal privat. Am venit cu personalul de la Spitalul Judeţean Galaţi sau de la Maternitate. Aceşti oameni fac un efort pentru a veni într-un centru privat pentru că şi bătrânii sunt ai noştri. În acest centru mai sunt 60 de persoane. Voi merge la DSP, mă interesează o anchetă luată în amănunt, pornind de la soţia administratorului, care este pacientul 0, mergând până la restul persoanelor", a declarat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că, din rândul personalului centrului, au rămas la acest moment în unitate o infirmieră şi o bucătăreasă.

"Un triaj nefăcut şi o anchetă epidemiologică prost începută duc la ce avem aici. Am recomandat să se retesteze periodic aceşti bătrâni.  Personalul trebuie să vină dintr-o zonă tampon, să nu se ducă acasă sau să se ducă în oraş, când ies din tură. Sunt persoane care sunt în prima linie, care vor fi retestate periodic atâta timp cât nu au simptomatologiee, dacă au simptomatologie vor fi testate atunci”, a declarat ministrul Sănătăţii.

În judeţul Galaţi sunt, potrivit celor mai recente informări, 195 de cazuri de coronavirus.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.