Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa lucrurile nu s-au schimbat, cu excepţia zonei care a fost distrusă de incendiul din luna octombrie. Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a susţinut că mai este de schimbat instalaţia electrică a spitalului şi a estimat că acesta ar putea fi deschis în 28 februarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Alexandru Rafila s-a aflat, marţi, la Constanţa, pentru a vedea situaţia Spitalului de Boli Infecţioase, închis în urma incendiului de la sfârşitul anului trecut. 
 
El a declarat, într-o conferinţă de presă, că dispersarea personalului medical reprezintă un pericol pe termen mediu şi lung. 
 
"Stând de vorbă, iniţial cu autorităţile judeţene, cu domnul prefect, cu domnul preşedintele al Consiliului Judeţean şi bineînţeles cu domnul primar şi cu reprezentanţii acestui spital, am înţeles un lucru care este cred că mai important decât momentul acesta al pandemiei, trebuie să ştim să ne păstrăm profesioniştii în sănătate împreună, o echipă foarte competentă, rodată să lucreze împreună, este în pericol în momentul de faţă să se dezintegreze şi lucrul ăsta a fost subliniat şi de reprezentanţii sindicatelor care evident că reprezintă angajaţii, dar au avut un punct de vedere corect pentru că dispersarea personalului acestui spital reprezintă un pericol pe termen mediu şi pe termen lung. Aceşti oameni trebuie să aibă un spital în care să lucreze, să trateze pacienţii, iar problema legată de patologia infecţioasă este dincolo de pandemia COVID. Pandemia COVID este acum, trebuie să rezolvăm accesul la servicii de sănătate al oamenilor, trebuie să salvăm oamenii de la forme complicate şi de la deces, dar patologia infecţioasă va rămâne o problemă majoră de sănătate publică”, a transmis ministrul Sănătăţii.
 
El a menţionat că spitalul arată la fel ca înainte de incendiu, cu excepţia zonei care a fost afectată direct de acesta. 
 
"Aici a avut loc pe data de 1 octombrie un incendiu nefericit. Am vizitat spitalul. Spitalul, din punct de vedere al circuitelor medicale, din punct de vedere al dotărilor, cu echipamente, cu paturi de spital, grupuri sanitare, nu s-a schimbat după incendiu. După incendiu, cu excepţia unei anumite zone, care a fost distrusă de incendiu, de la parterul acestei clădiri, în rest lucrurile nu s-au schimbat. Ceea ce s-a schimbat, dacă vreţi, a fost faptul că această clădire a intrat într-o procedură de evaluare din punct de vedere al Inspectoratului de Stat în Construcţii, din punct de vedere al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi se consideră că în acest moment ea nu corespunde unor standarde care să permită reluarea activităţii în condiţii de siguranţă. Totuşi, aici nu s-au schimbat lucrurile faţă de perioada anterioară incendiului”, a precizat Rafila.
 
El crede că trebuie găsită o soluţie pentru ca Spitalul de Boli Infecţioase să îşi reia activitatea. 
 
"Cred că trebuie să găsim o soluţie tranzitorie prin care acest spital să poată să îşi reia activitatea, să existe un plan de conformare, un proiect de consolidare, dar pentru chestiunea asta trebuie să conlucreze toate instituţiile statului, nu e suficient să fie Ministerul Sănătăţii sau Direcţia de Sănătate Publică doritoare să redea funcţionării acest spital, trebuie ca toate instituţiile să conclucreze, să găsim împreună o soluţie şi bineînţeles că Primăria, în calitate de proprietar al acestui spital, va întreprinde demersurile necesare pentru consolidarea clădirii”, a explicat ministrul Sănătăţii. 
 
Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, prezent la conferinţa de presă, a precizat că la spital mai trebuie rezolvată problema instalaţiei electrice. 
 
"În momentul de faţă mai avem de rezolvat problema instalaţiei electrice, proiectul refăcut, avizele de obţinut care vor fi destul de rapide aşa cum ne-am înţeles cu reprezentanţii instituţiilor statului care vor emite avize şi manopera în sine. Şi aici prin nişte proceduri administrative am grăbit cumva lucrurile. În rest, aşa cum a constatat şi domnul ministru, spitalul de mâine, dacă prezumăm că s-ar schimba numai instalaţia electrică, ar fi perfect funcţional. (...) Sunt încredinţat că în scurt timp vom da drumul celor 50 de paturi. Însă, proiectele de dezvoltare ale spitalului sunt mai ample”, a transmis edilul.
 
Chiţac susţine că spitalul ar putea fi redeschis în 28 februarie. 
 
"Nu există un termen. A fost nivelul meu de ambiţie 15 decembrie. Din păcate, nu a putut fi respectat din motive obiective. Într-o prognoză optimistă, 28 februarie”, a precizat primarul Constanţei. 
 
Un puternic incendiu a izbucnit, în 1 octombrie, la secţia de ATI a Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, şapte pacienţi pierzându-şi viaţa. Toţi pacienţii au fost evacuaţi şi internaţi în unităţi medicale din judeţul Constanţa. Ulterior, alte cinci persoane transferate de la Spitalul de Boli Infecţioase au murit.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.