Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, admite că în domeniul ajutoarelor sociale există cazuri de beneficiari care au ajuns să primească bani de la stat prin fraudă. Acesta vorbeşte despre „ştampile scrise greşit, «spihiatru», adică şi o fraudă proastă”, dând exemplul Bucureştiului, unde numărul beneficiilor sociale obţinute prin fraudă este mare.
„Trebuie să ne uităm la fraude, dacă ele există, şi ele există. De exemplu, în domeniul dizabilităţii, am făcut o serie de controale în mai multe judeţe, pe eşantioane din numărul de dosare pe dizabilitate pe judeţul respectiv şi am găsit, de exemplu, în Bucureşti, 26% fraudă. 26% este enorm, 26% fraudă cu ştampile scrise greşit, «spihiatru», adică şi o fraudă proastă, cu documente neconcludente, cu dosare incomplete, cu dosare lipsă de tot. Era beneficiu, dar nu era dosarul din spate”, a declarat ministrul Muncii sâmbătă, la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic.
Acesta a arătat că, pe de altă parte, controale făcute de ministerul pe care îl conduce au scos la iveală cazuri de oameni care, deşi se calificau să primească beneficii din partea statului, nu le-au primit.
„Şi atunci, un alt soi de nedreptate la adresa unor cetăţenii nevinovaţi şi care aveau dreptul şi pe care, evident, am reglat-o. Genul ăsta de fraudă, da, există. Genul ăsta de fraudă, da, este şi trebuie să fie în atenţie şi mai mult decât a fost până acum, dar asta nu trebuie să afecteze niciun moment, nici măcar din punct de vedere al discursului public şi al imaginii pe cei care, cu onestitate, sunt fie într-o situaţie de vulnerabilitate, de dizabilitate sau în sărăcie extremă, pentru care trebuie să oferim suport”, adaugă ministrul Florin Manole.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.