Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că, la un imobil al său, unde nu locuieşte nimeni, a primit o factură la curentul electric de 972 de lei, în condiţiile în care estimează un consum real în valoare de câteva zeci de lei. În acest context, ministrul susţine că ordinul ANRE care reglementează cum se fac estimările de către distribuitorii de energie electrică trebuie modificat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ministrul Energiei a povestit, marţi seară, că a primit la o adresă a sa, unde nu locuieşte nimeni, o factură în valoare de 972 de lei pentru energie electrică, în condiţiile în care, conform estimării sale, factura pentru consumul real ar fi undeva în jurul sumei de 10-15 lei. 
 
Virgil Popescu a explicat că în acel imobil nu mai locuieşte nimeni de aproximativ jumătate de an, iar în istoric consumul nu a fost mai mare de 200 de lei lunar, nici măcar în perioada de iarnă. 
 
"Săpând pe firul facturii, este o factură estimată de către distribuitor, care a trimis aceste cifre - pentru că trebuie să ştie toţi românii, orice român are un contract cu furnizorul, dar distribuţia, adică firele, contoarele, citirea acestora, estimările se fac de către distribuitor - în cazul meu au fost făcute de distribuitorii din această zonă şi s-au transmis către furnizor, care nu deţinea şi distribuţia. Şi am primit factura de 972 de lei”, a afirmat Virgil Popescu, la Digi 24.
 
Acesta a arătat că, dacă factura ar fi fost mai mică, ar fi decis să o achite şi să recupereze banii în timp, neplătind facturile viitoare, însă, în condiţiile în care acolo nu locuieşte nimeni a decis să facă o reclamaţie către furnizor care a stornat fractura, întrucât ar fi recuperat banii în peste un an.
 
"Am primit mai mute reclamaţii cu privire la faptul că nu au fost acordate discount-uri la factură şi uitându-mă la facturile oamenilor care le-au trimis prin e-mail către mine, am văzut că majoritatea facturilor sunt estimări, mai mult sau mai puţin reale faţă de media consumurilor din acelaşi tip de lună. Şi am tras o concluzie: este o modalitate prin care furnizorii, împreună cu distribuitorii, dacă vorbim de acelaşi furnizor care şi distribuie şi furnizează, beneficiază de sume în avans plătite de către clienţi pentru a se finanţa, urmând să se dea înapoi din  consum, dar încasează fără dobândă, practic, şi utilizează banii oamenilor fără dobândă. Sau, în cazul meu, mă pot gândi şi la alt lucru - furnizorul este altul, distribuitorul este altul - mă pot gândi la o concurenţă neloială a acelui furnizor care deţine şi distribuţia, tocmai pentru a enerva clientul pe furnizorul unde m-am mutat anul trecut, şi acest lucru s-a întâmplat, şi a mă face să mă mut înapoi”, a adăugat ministrul Energiei. 
 
În contextul a ceea se i s-a întâmplat, Virgil Popescu a afirmat că ar trebui modificat ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei privind estimările făcute de cei care furnizează aceste servicii. 
 
"Înţeleg că nu se pot face citiri lunare şi că trebuie făcute estimări, dar înţeleg că acele estimări trebuie făcute în funcţie de un istoric al consumului şi un istoric al consumului în luni de acelaşi tip. De aceea cred că ordinul ANRE-ului de prin 2014, clar, trebuie refăcut pentru că acolo se spune cum se fac citirile, de câte ori se fac citirile, cum se fac regularizările şi cred că trebuie adus la zi, în anul 2021, să ţină cont de condiţiile de piaţă curente, de liberalizarea care s-a făcut şi faptul că toată lumea aleargă după clienţi. Eu cred că în cazul meu este aşa un dat pe la spate furnizorului de către distribuitor, încărcând o factură şi vrând să enerveze clientul pe furnizor”, a adăugat Popescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.