Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat marţi că 16.000 de elevi au venit din promoţiile anterioare, la examenul de Bacalaureat de anul acesta. Ea a explicat că nu e un proces neobişnuit, pentru că copiii uneori au nevoie de mai mult timp pentru a finaliza acest parcurs liceal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cred că este o situaţie pe care trebuie să o analizăm mai în profunzime. Cu siguranţă, în fiecare an există un procent de elevi din clasele terminale (..) care aleg să nu dea examenul de Bacalaureat”, a răspuns ministrul Educaţiei, întrebată despre numărul mare de elevi care nu s-au înscris pentru examenul de Bacalaureat.

Ligia Deca a precizat că unii elevi au altă opţiune pentru viitor, de exemplu examenele pentru certificare a competenţelor la liceele tehnologice şi pentru moment aleg să nu dea şi examenul de bacalaureat, ei obţinând o diplomă de calificare care le permite să intre pe piaţa muncii.

”Alţii sunt în situaţia în care nu au situaţia încheiată şi atunci pot intra în Bacalaureatul de toamnă sau în anul viitor. Avem şi acum elevi care au venit din promoţiile anterioare, 16.000 de candidaţi”, a ţinut să menţioneze Deca. 

”Deci nu e un proces neobişnuit, copiii uneori au nevoie de mai mult timp pentru a  finaliza acest parcurs liceal. Însă, cu siguranţă, aşa cum am promis şi pentru Evaluarea Naţională, vom face o analiză să vedem care sunt cauzele şi acolo unde aceste cauze nu ţin de opţiunea elevului, să putem interveni”, a mai spus ea. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.