Ministerul Sănătăţii anunţă, joi, că serviciile acordate în centrele de evaluare ambulatorie pentru persoanele infectate cu SARS-Cov-2 vor fi decontate de către casele de asigurări de sănătate, ele fiind gratuite pentru pacienţi, indiferent dacă sunt sau nu asiguraţi. Pacienţii se pot prezenta fără trimitere, pe baza unui test – rapid sau PCR – care să fie pozitiv. Autorităţile sanitare au stabilit şi câteva măsuri pentru pacienţii non-covid, astfel încât, bolnavii cronici din anumite categorii să beneficieze de evaluare în cel mult cinci zile, în ambulatoriu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Serviciile medicale acordate în centrele de evaluare ambulatorie pentru persoanele infectate cu SARS-Cov-2 vor fi decontate de către casele de asigurări de sănătate. Bolnavii infectaţi cu virusul SARS-Cov-2 se vor putea prezenta în aceste centre fără bilet de trimitere, pe baza confirmării infecţiei printr-un test antigen rapid sau test NAAT/RT-PCR,  pentru evaluarea stării de sănătate şi pentru a primi tratament antiviral gratuit, în regim de spitalizare de zi, indiferent de statutul de asigurat”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.  

Sursa citată a precizat că, joi, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au stabilit modul de contractare şi decontare a serviciilor medicale acordate în centrele de evaluare pentru pacienţii cu COVID-1 

Ministerul anunţă, de asemenea, că, în şedinţa de Guvern a fost aprobat proiectul de Hotărâre pentru completarea Capitolului XIV din Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022.      

“Actul normativ permite operaţionalizarea centrelor de evaluare ambulatorie după ce se vor încheia rapid contractele cu casele de asigurări de sănătate. E foarte important ca pacienţii să meargă în aceste centre când nu sunt într-o situaţie critică. Vom scade presiunea pe unităţile sanitare”, a declarat prof dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii. 

Hotărârea de Guvern aduce prevederi noi şi pentru pacienţii non-COVID-19. 

Pentru asigurarea unui acces cât mai rapid al persoanelor asigurate la investigaţii medicale paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, s- a stabilit un termen de  maxim 5 zile lucrătoare de la solicitare pentru realizarea investigaţiei necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, precum şi a celor diagnosticaţi cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.