Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat luni că nu crede că este o problemă să mai fie organizat un nou congres în partid şi crede că este poate chiar benefic pentru a lămuri definitiv apele în PNL.
Mircea Abrudean a fost întrebat la Senat despre organizarea unui nou congres al PNL, susţinută de platforma conservatoare din partid.
”Au avut ocazia la precedentul congres la care n-au venit cu un contracandidat. Sigur, acel congres a fost suspendat de către instanţe. Nu cred că este o problemă să mai fie organizat un nou congres. Cred că este poate chiar benefic pentru a lămuri definitiv, să spunem, apele în Partidul Naţional Liberal. Poate că de data asta instanţa nu va suspenda decizia unui congres”, a declarat Mircea Abrudean.
El a precizat că decizia până la urmă este a forurilor statutare.
”Foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, au existat întotdeauna. E bine ca ei să se manifeste în interiorul partidului, în cadrul forurilor statutare, respectiv congresul care este cel mai înalt astfel de for”, a completat el.
Despre preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, posibil contracandidat lansat pe surse de tabăra conservatoare, la şefia partidului, Mircea Abrudean a menţionat că contestatari şi contracandidaţi pot să fie mulţi.
”Puterea acestora se vede la votul din congres. În rest, până atunci, sigur că fiecare se poate manifesta cum consideră mai bine, mai vocal, mai puţin vocal. Rezultatul congresului este cel care defineşte puterea unui lider”, a menţionat Abrudean.



























