Guvernul a aprobat, vineri, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, acreditarea temporară pentru şase luni a unui număr de 57 de centre de donare, prelevare, conservare şi transplant al organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană. Acereditarea acestora expiră la finalul anului şi vor funcţiona în baza acreditării temporare, până la obţinerea noii acreditpri pentru cinci ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un număr semnificativ de unităţi sanitare care desfăşoară activităţi de donare, prelevare, conservare şi transplant al organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană au fost acreditate în perioada 2013 – 2014, pentru o perioadă de 5 ani. Astfel,  un număr de 57 de unităţi sanitare din cele 74  acreditate necesita reacreditarea. La propunerea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat astăzi în şedinţa de Guvern o Ordonanţă de Urgenţă care prevede acordarea acreditării temporare pentru cele 57 de unităţi”, au transmis, vineri, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

POtrivit acestora, se creează cadrul legal pentru ca aceste unităţi să îşi desfăşoare activitatea în baza acreditării temporare pentru o perioadă de maxim 6 luni, pânp la obţinerea unei noi acreditări. 

În acest moment, majoritatea unităţilor sanitare au depus dosarele la Agenţia Naţională de Transplant  şi se află în diverse etape de evaluare, în vederea reacreditării.

”Consider absolut necesară reacreditarea periodică a unităţilor care desfaşoară activităţi de donare, prelevare, conservare şi transplant al organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană, pentru  siguranţa pacienţilor. În acelaşi timp, am considerat necesară  acordarea unei acreditări temporare pentru ca activitatea de transplant să nu aibă de suferit. Întregul proces de evaluare poate dura până la 60 de zile, iar unităţile sanitare au primit informarea din partea Agenţiei Naţionale de Transplant referitoare la înnoirea acreditării. Unele spitale au depus dosarele, altele au fost deja reacreditate, precum centrul din Târgu Mureş. Fac un apel ca unităţile sanitare să grăbească  procedurile necesare reacreditării, astfel încât să fie asigurată buna desfăşurare a activităţilor în aceste unităţi”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.