Reprezentanţii Ministerului Muncii au transmis, sâmbătă, că sistemul de asistenţă socială va fi reformat „din temelii”, deoarece prin pachetul legislativ aprobat de către Guvern şi trimis Parlamentului nu vor mai putea fi date licenţe din birou, fără vreo verificare pe teren, iar „clienţii misterioşi” vor putea vedea ce se întâmplă în centre şi apoi vor anunţa Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). De asemenea, „beneficiarii nu vor mai putea fi ascunşi prin subsoluri şi plimbaţi dintr-un centru în altul pentru că întregul sistem va fi digitizat”, iar cei care încalcă legislaţia vor suporta inclusiv consecinţele legii penale şi amenzile cresc de cinci ori, până la 100.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Se reformează din temelii sistemul de asistenţă socială! S-a terminat cu licenţele date din birou fără vreo verificare pe teren! S-a terminat cu licenţele provizorii prelungite la infinit! „Clienţii misterioşi” vor putea vedea ce se întâmplă în centre şi apoi vor anunţa ANPIS (Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială - n.r.). Beneficiarii nu vor mai putea fi ascunşi prin subsoluri şi plimbaţi dintr-un centru în altul pentru că întregul sistem va fi digitizat”, arată o postare de sâmbătă, pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Sursa citată mai spune că cei care încalcă legislaţia vor suporta inclusiv consecinţele legii penale, iar amenzile cresc de cinci ori, până la 100.000 de lei.

„ONG-urile, cultele religioase, instituţiile de învăţământ, Avocatul Poporului şi societatea civilă, în ansamblul său, vor avea un rol mai puternic. Facem cu toţii echipă în sprijinul copiilor, vârstnicilor sau a celor cu dizabilităţi cazaţi în astfel de centre! Pachetul legislativ a ajuns în Parlament după ce a fost aprobat de Guvernul României”, conchide sursa menţionată.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.