Ministerul Muncii a transmis, joi seară, după aprobarea noii legi a pensiilor, că vor fi recalculate pensiile tututor celor peste 4,7 milioane de beneficiari. Noua lege corectează ”inechităţile dintre cei care au muncit la fel dar au ieşit la pensie în ani diferiţi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi, proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după noua formulă. Noua lege vine să corecteze inechităţile dintre cei care au muncit la fel dar au ieşit la pensie în ani diferiţi, dintre bărbaţi şi femei, între cei care încasează indemnizaţia minimă socială”, a transmis, joi seară, Ministerul Muncii.

Potrivit instituţiei, ”eliminarea plafonului de 9,4% din PIB, care îngheţa pensiile românilor până în 2070, este în mod direct legată de adoptare legii în Parlament până pe data de 20 noiembrie”

”Noua lege respectă drepturile românilor care au muncit şi care merită pensii decente după o viaţă de muncă, Pensiile vor creşte, anul viitor, de două ori. Prima dată, la 1 ianuarie, prin majorarea cu 13,8% şi a doua oară, la 1 septembrie, în urma procesului de recalculare, conform legii. Suntem primul Guvern care face şi majorarea şi recalcularea pensiilor în acelaşi an”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Autorităţile transmit, de asemenea, că legea oferă garanţia că nicio pensie nu va scădea în baza procesului de recalculare, fiind păstrat în plată cuantumul cel mai favorabil.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.