Ministerul Educaţiei arată, sâmbătă, într-un comunicat că rezultatele la simularea evaluării naţionale transmise vineri seară sunt eronate, precizând că 44%, şi nu 30,58%, dintre elevi au obţinut medii peste 5.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din cauza unor erori umane de preluare şi centralizare a informaţiilor din teritoriu referitoare la rezultatele înregistrate la simularea Evaluării Naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a, comunicatul de presă iniţial a conţinut o serie de date inexacte”, se arată în comunicatul ministerului.

Astfel, La nivel naţional, 73.342 de elevi (44,05%) au obţinut medii peste 5 la simularea probelor din cadrul evaluării naţionale.

Ponderea notelor peste 5 rămâne la 60,54 la sută la limba română şi de 32,6 la sută la matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenţi, circa 76 la sută au reuşit să obţină note peste 5.

Rata de prezenţă s-a situat la 90,71%. Din totalul celor 187.006 elevi de clasa a VIII-a, 166.498 de elevi au participat la toate probele.

Pe tranşe de medii, se înregistrează următoarea situaţie statistică: 22.422 de medii între 5 şi 5,99, 19.109 medii între 6 şi 6,99, 15.985 de medii între 7 şi 7,99, 11.989 de medii între 8 şi 8,99, 3.850 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 7 medii de 10.

În ceea ce priveşte rezultalele pe discipline, se constată că procentul notelor peste 5 a fost de 60,54% (prezenţă - 90,71%) la proba de Limba şi literatura română, respectiv 32,60% (prezenţă - 90,20%) la matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenţi, circa 76% au reuşit să obţină note peste 5.

Statistic, cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală - 60,57% (rată prezenţă - 90,10%), urmată de Brăila - 58,50% (rată prezenţă - 76,61%) şi Cluj - 55,33% (rată prezenţă - 91,37%).

Cele mai puţine note peste cinci s-au înregistrat în judeţele Vaslui - 31,22%, Tulcea - 32,67%, şi Călăraşi - 33,47%. În aceste judeţe prezenţa a fost, în medie, de aproximativ 90%.

Este al treilea an consecutiv în care este organizată această simulare la nivel naţional pentru examenul de la finalul gimnaziului. Notele nu se trec în catalog, ci trebuie analizate la nivelul fiecărei şcoli în vederea obţinerii unor rezultate mai bune la vară.

În ultimii doi ani, rezultatele de la evaluare au fost cu peste 20 de procente mai bune decât cele obţinute la simulări.

În 2015, 50,68 la sută dintre elevi au obţinut la simulare medii peste 5, pentru ca la evaluare să ponderea acestora să fie de 79,3 la sută înaintea soluţionării contestaţiilor.

În 2014, medii peste 5 au obţinut 48,83 la sută dintre elevi la simulare şi 70,78 la sută la examenul propriu-zis.

Mediile obţinute de absolvenţii claselor a VIII-a la evaluarea naţională contează în proporţie de 75 la sută la admiterea la liceu, restul de 25 la sută fiind media generală cu care au terminat gimnaziul. Media cu care se intră la liceu nu trebuie să fie peste 5, astfel că nici rezultatele la evaluarea naţională nu trebuie să depăşească această notă, toţi elevii promovând acest examen.

În ultimii ani s-au făcut propuneri de modificare a Legii Educaţiei pentru a nu se mai permite intrarea la liceu cu medii sub 5. Fostul ministru Remus Pricopie anunţa în 2013 că acest lucru se va întâmpla din 2015, pentru ca un an mai târziu să precizeze că nu se poate risca o astfel de decizie, neexistând şcoli profesionale pentru cei care nu vor intra la liceu. Potrivit Legii Educaţiei, învăţământul este obligatoriu timp de 11 ani, cu tot cu clasa pregătitoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.