Ministerul Dezvoltării arată, duminică, într-un comunicat, că agrementul tehnic eliberat din 16 februarie pentru materialul din care este făcut acoperişul Arenei Naţionale este corespunzător şi stadionul poate fi redeschis în baza acestuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) precizează că pentru eliberarea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru Arena Naţională, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al municipiului Bucureşti, este necesar agrementul tehnic emis de un laborator atestat, analizat într-o comisie tehnică şi avizat de Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii (CTPC), constituit pe lângă minister.

”În cazul materialului din care este construită copertină stadionului, agrementul a fost elaborat de către Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii – ICECON S.A. Bucureşti şi a fost analizat în şedinţa din data de 16.02.2016 a Comisiei de avizare nr.1 a agrementelor tehnice în construcţii. În baza avizului favorabil al comisiei sus menţionate, Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii (...) a emis, în data de 16.02.2016, avizul tehnic pentru agrementul nr. 016-03/484-2016 pentru membrană arhitecturală pentru copertine tip Duraskin clasă C”, se spune în comunicat.

Ulterior, constructorul Arenei a cerut modificarea agrementului prezentând rapoarte de reclasare într-o categorie superioară emise de un laborator acreditat din Italia. Solicitarea va fi analizată pe 14 martie.

Reprezentanţii MDRAP explică însă că, deşi copertin Arenei a obţinut clasa C de certificare, în conformitate cu prevederile legale, prin expertiză întocmită, în anul 2014, de expertul inginer tehnic Dan Dumitrescu, s-a concluzionat că ”arderea membranei nu afectează structură metalică de susţinere, că încadrarea în clasă C este acceptabilă şi, în această situaţie, prezintă sigurantă pentru utilizatori”.

În plus, în şedinţele comune la care au participat reprezentanţi PMB, IGSU, ISU Bucureşti şi MDRAP, expertul a precizat că Arena Naţională nu prezintă, chiar în caz de aprindere a membranei, risc pentru utilizatori, şi că pentru construcţia atipică a unui stadion, clasificarea C este corespunzătoare.

Reprezentanţii MDRAP invocă şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.163 din 28.02.2007, potrivit căruia ”pentru construcţiile existente, expertizele tehnice de securitate la incendiu, efectuate în situaţiile în care, justificat tehnic, nu pot fi respectate prevederile reglementărilor tehnice, stabilesc, în funcţie de riscurile de incendiu actualizate, măsuri alternative care să asigure nivelurile de performanţă pentru securitatea la incendiu, stabilite prin reglementări tehnice specifice”.
  
”În cazul în care, domnul primar general al municipiului Bucureşti are o altă soluţie pentru redeschiderea Arenei Naţionale pentru competiţiile şi evenimentele publice, Ministerul Administraţiei Publice şi Dezvoltării Regionale îi solicită Primarului să declare public care este soluţia şi de ce a nu a transmis, pană acum, instituţiilor abilitate, soluţiile domniei sale”, se mai spune în comunicat.

Primarul Răzvan Sava declara joi că materialul din care este făcut acoperişul Arenei Naţionale arde ca hârtia şi, dacă ar redeschide stadionul, ar supune 55.000 de oameni la un pericol.

El mai spunea că Arena Naţională ar putea fi redeschisă cel târziu în 21 martie, dacă Ministerul Dezvoltării eliberează agrementul.

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava a vrut ”să fie o statuie a legalităţii” şi să arate că ”vechiul primar nu a făcut ce trebuie” pentru Arena Naţională, dar că există toate condiţiile pentru ca meciul România-Spania din 27 martie să aibă loc la Bucureşti, fiind numai ”problema acceptului primăriei”.

”Este numai problema acceptului primăriei. Noi am încercat în acel moment să îl convingem, ne-am asumat responsabilitatea noi şi inclusiv FRF, dar nu am găsit înţelegere. Văd că acum a găsit soluţia şi face mişcări politice, dar noi nu putem schimba legea astfel încât să optimizăm populismul politicienilor din campanie şi nici nu putem să eliminăm lipsa de curaj a celor care se gândesc în primul rând la carieră şi nu la oameni”, a afirmat Vasile Dîncu. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.