Ministrul Agriculturii Florin Barbu a anunţar că în curtea ministerului este organizat „Târgul de Dragobete”, în perioada 23-25 februarie, unde oamenii pot cumpăra şi gusta din produse tradiţionale româneşti din gospodării din 13 judeţe. „Din Oltenia de sub Munte avem carne afumată şi cârnaţi din topor, de la Suceava avem zacuscă şi dulceţuri, brânză şi produse lactate din Alba, usturoi şi ceapă de la Buzău, miez de nucă şi prune uscate din Vrancea, miere şi alte produse apicole din Olt şi Sibiu, carne de mangaliţă din Covasna, cozonaci şi poale în brâu din Mureş”, a explicat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sărbătorim româneşte şi iubim româneşte, de Dragobete, cu produse româneşti aduse de gospodari din 13 judeţe, la «Târgul de Dragobete», din curtea Ministerului Agriculturii, organizat în perioada 23-25 februarie! Din Oltenia de sub Munte avem carne afumată şi cârnaţi din topor, de la Suceava avem zacuscă şi dulceţuri, brânză şi produse lactate din Alba, usturoi şi ceapă de la Buzău, miez de nucă şi prune uscate din Vrancea, miere şi alte produse apicole din Olt şi Sibiu, carne de mangaliţă din Covasna, cozonaci şi poale în brâu din Mureş”, a scris Florin Barbu, sâmbătă pe Facebook.

„Şi acestea sunt doar câteva dintre produsele tradiţionale care îi aşteaptă pe bucureşteni şi nu numai, la târgul nostru de Dragobete!”, a continuat ministrul Agriculturii.

„Muzica, dansurile şi costumele populare, mirosul de lavandă şi muşeţel completează perfect atmofera unor zile în care iubim şi oferim cu drag produse româneşti!”, a conchis Barbu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.