O mină navală a fost observată, marţi, pe Braţul Chilia, Adminstraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi anunţând că pentru prevenirea unor evenimente toate navele angajate în marş vor trebui să ia legătura cu Portul Control Tulcea pentru a solicita informatii privind conditiile de trecere prin zonă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Fluvială a Dunării de Jos a emis, marţi, un aviz că pe Dunăre, în zona Km 110, mal drept, pe Braţul Chilia a fost observat un obiect plutitor neidentificat de formă sferică, având caracteristicile asemanatoare ale unor mine navale descoperite anterior.

"Pentru prevenirea unor evenimente de navigatie toate navele angajate în marş vor lua legătura cu Port Control Tulcea, prin radiotelefon, în canalul VHF 16,pentru a solicita informatii privind conditiile de trecere precum si pentru a-şi anunţa prezenţa şi intenţia de tranzitare a zonei şi vor respecta întocmai dispoziţiile primite. Comandanţii navelor, conducerile societăţilor de navigaţie şi agenţiieconomici de agenturare, care transportă mărfuri pe Dunăre, vor lua toate măsurilede respectare a “Regulamentului de Navigaţie pe Dunăre in sectorul romanesceditia 2013” şi a recomandărilor din prezentul aviz. Nerespectarea prezentului Aviz atrage după sine răspunderea administrativă,disciplinară sau penală, după caz. ", se spune în avizul AFDJ Galaţi.

Contactat telefonic, directorul AFDJ Galaţi, Dorian Dumitru, a precizat că în ultima perioadă alte două mine navale au fost observate pe Dunăre, acestea putând proveni de la o navă scufundată, fiind informate în acest sens autorităţile portuare din Tulcea.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.