Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, vineri, că sunt în pregătire mai multe autoturisme Dacia Duster care urmează să fie alocate poliţiştilor, aceasta după ce Sindicatul Europol i-a transmis ca, dacă tot nu poate achiziţiona maşini noi, măcar să achiziţioneze un lot de sicrie de la pompe funebre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Marcel Vela a declarat că nu a ştiut de această ”metaforă destul de macabră” şi că ministerul pregăteşte mai multe autoturisme Dacia Duster pentru poliţiştii din Bucureşti şi din ţară.

”Mi-au transmis cei de la Europol, tocmai am discutat cu ei miercuri, alaltăieri, nu ştiam de această metaforă destul de macabră. Vreau să vă spun că avem preocuparea de a dota Poliţia. Avem deja în lucru transmiterea unor autoturisme pentru creşterea mobilităţii la nivelul municipiului Bucureşti şi în toată ţara. Sunt în pregătire, pentru a fi amenajate mijloacele sonore de avertizare, mai multe autoturisme Duster pentru a fi repartizate în ţară”, a declarat Marcel Vela.

Ministrul a mai spus că ar fi preferat ca ”domnii de la sindicate” să ia atitudine şi când fostul ministru Carmen Dan a cumpărat un BMW pe care l-a comodat la Camera Deputaţilor.

”Aş fi preferat ca domnii de la sindicate să ia măsuri şi când doamna Carmen Dan a cumpărat un şeptar, un BMW seria 7, echivalentul a vreo 10 Dacii Logan şi l-a dat în comodat la Camera Deputaţilor. Şi atunci erau sindicate, nu?”, a declarat Marcel Vela.

Întrebat câte astfel de maşini vor fi achiziţionate, Vela nu a putut da un răspuns, dar a spus că în acest sens este gândită şi eficientizarea Poliţiei.

”În viitor şi în perspectivă tocmai în acest sens este gândită şi eficientizarea pentru că structurile de suport cheltuie foarte mulţi bani. Nu am dorit să vin aici cu planşe să vedeţi cât este volumul de slarii, cât este volumul de pensii şi cât mai rămâne pentru investiţii. Dar auditul pe care l-am comandat arată că se suprapun sarcini. Adică îmi dădea un sfat un fost comandatnt de Jandarmerie, să îmi iau mâna de pe Jandarmerie într-o metaforă la fel de urâtă, cu termeni pe care nu pot să îi evoc, dar urâtă la nivelul unui general, dar nu s-a întrebat niciodată de ce există contabil şi la Brigada Mobilă şi la Jandarmerie, unul ţine contabilitatea la 600 de oameni, altul la 900 de oameni, când un singur contabil poate ţine contabilitatea la ambele structuri. Nu e suprapuneri de competenţe?”, a spus Marcel Vela.

Sindicatul Europol anunţă că doi poliţişti au fost răniţi, după ce maşina de serviciu, aflată într-o stare avansată de uzură, s-a răsturnat într-o curbă, sindicaliştii sugerând ministrului de Interne Marcel Vela ca, dacă tot nu poate achiziţiona maşini noi, măcar să achiziţioneze un lot de sicrie de la pompe funebre.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.