Conducerea militară interimară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani a prezentat, miercuri, un prim raport public de la preluarea unităţii sanitare, spunând că prioritatea absolută este protejarea angajaţilor spitalului. "Echipa medicală am găsit-o grevată de multă teamă şi de necunoscut, dar sunt convins că împreună vom depăşi aceste momente grele", a spus managerul interimar, colonel dr. Alexandru Keresztes.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"De la venirea în spital am încercat să facem o radiografie a ceea ce reprezintă Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani. Ne dorim în primul rând protejarea personalului spitalului pentru că deja avem 24 de cadre depistate COVID pozitiv. Prioritatea absolută este protejarea angajaţilor spitalului şi am cerut convocarea consiliului medical astfel ca toţi şefii de secţii să ne prezinte cât mai rapid un necesar de echipamenete astfel încât să ştim situaţia reală. Deja sunt în drum spre Focşani doi paleţi cu câteva mii de echipamente astfel încât personalul medical să beneficieze de echipamentul necesar în următoarele 30-45 de zile. Echipa medicală am găsit-o grevată de multă teamă şi de necunoscut dar sunt convins că împreună vom depăşi aceste momente grele pentru că toţi avem familii, toţi suntem conştienţi că ne luptăm cu un virus ucigaş şi că trebuie să ne luam toate măsurile de protecţie pentru personalul medical ca apoi să putem asigura serviciile medicale pe care Spitalul le oferă. Începând de joi intră în testare aparatul de tip PCR, ne dorim ca de acum înainte întregul personal aflat în anchetă epidemiologică să fie testat”, a declarat managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani, colonel dr. Alexandru Keresztes.

Totodată, noul comandant al Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani a explicat că scopul venirii sale la Focşani alături de ceilalţi medici militari este acela de a-i ajuta pe medicii vrânceni să pună la punct procedurile specifice pentru a fi în siguranţă şi a putea asigura în continuare serviciile medicale.

"Noi suntem prezenţi aici în calitate de medici militari care prin pregătirea noastră de-a lungul carierei am fost instruiţi în ceea ce priveşte aceste situaţii de urgenţă, în combaterea armelor biologice. Deci pe lângă experienţa medicală avem un plus de expertiză, având tangenţă cu asemenea situaţii ipotetice în exerciţiile la care am participat. Suntem alături de colegii noştri din Focşani pentru a implementa proceduri, pentru a le pune la punct şi pentru învăţa împreună ce avem de făcut să trecem mai departe peste această perioadă”, a declarat Keresztes.

O echipă din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), condusă de colonel medic Alexandru Keresztes, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă “Regina Maria” din Braşov, a preluat, luni, managementul medical şi operaţional al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Focşani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.