O nouă descoperire ar putea marca un progres semnificativ pentru hepatologi şi pentru cercetătorii preocupaţi de prevenţia bolilor hepatice metabolice. Rezultatele unui studiu complex au condus la identificarea a cinci proteine din sânge care ar putea semnala riscul de a dezvolta steatoză hepatică asociată disfuncţiei metabolice (MASLD) cu până la 16 ani înainte de apariţia simptomelor clinice. Capacitatea de a anticipa apariţia acestei afecţiuni cu mult timp înainte ar putea permite iniţierea timpurie a intervenţiei şi prevenirea progresiei bolii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

MASLD este o afecţiune hepatică caracterizată prin acumularea de grăsimi (steatoză) în ficat, asociată cu disfuncţii metabolice precum obezitate, diabet zaharat de tip 2, dislipidemia, sindromul metabolic şi hipertensiune arterială.

În prezent, afecţiunea este cea mai frecventă formă de boală hepatică la nivel mondial. Cazurile de MASLD sunt în continuă creştere, iar boala este asociată cu o rată de mortalitate de până la două ori mai mare comparativ cu persoanele fără această afecţiune.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Oamenii de ştiinţă au descoperit acum cinci proteine specifice în sânge care pot estima în mod eficient riscul unui individ de a dezvolta această formă severă de boală hepatică, chiar şi cu 16 ani înainte de apariţia simptomelor. 

Datele studiului vor fi prezentate duminică, 4 mai, în cadrul conferinţei Digestive Disease Week (DDW 2025) şi ar putea deschide calea către un diagnostic mai precoce, intervenţii la timp şi, posibil, tratamente mai eficiente.

„Prea des, oamenii află că sunt în pericol de a dezvolta o boală hepatică abia în momentul diagnosticului sau când simptomele s-au instalat deja. Domeniul are nevoie urgentă de biomarkeri eficienţi şi modele predictive, iar cercetarea noastră demonstrează că proteinele plasmatice pot oferi strategii noi pentru predicţia timpurie şi intervenţie”, a declarat dr. Shiyi Yu, medic rezident în cadrul departamentului de gastroenterologie la un spital public din Guangdong, China.

Cercetătorii au analizat mostre de sânge de la peste 50.000 de participanţi din UK Biobank, o bază de date biomedicale de mari dimensiuni şi o resursă de cercetare internaţională, care conţine informaţii detaliate despre sănătatea, stilul de viaţă, genetica şi mediul înconjurător a peste un milion de pacienţi din Marea Britanie.

Starea de sănătate a participanţilor la studiu a fost monitorizată pe o perioadă de peste 16 ani, fiind identificate niveluri şi combinaţii de proteine asociate cu apariţia bolii hepatice în etapele ulterioare ale vieţii. 

Dintr-un total de peste 2.700 de proteine examinate, cinci s-au dovedit a fi semnale timpurii relevante pentru MASLD. Aceste proteine sunt: CDHR2, FUOM, KRT18, ACY1 şi GGT1.

Analiza combinată a nivelului celor cinci proteine a permis o predicţie a bolii cu o acurateţe de 83,8% la cinci ani înainte de debut şi de 75,6% cu până la 16 ani înainte de diagnosticare.

Când au fost integraţi şi alţi biomarkeri clinici, precum indicele de masă corporală şi nivelul zilnic de activitate fizică, precizia modelului a crescut semnificativ, atingând 90,4% la cinci ani şi 82,2% la 16 ani.

Cercetătorii au obţinut rezultate similare atunci când au testat acest model predictiv într-un alt grup de persoane din China, ceea ce susţine robusteţea modelului şi demonstrează eficienţa sa în populaţii diverse.

Fiind un studiu observaţional, cercetarea nu demonstrează o legătură cauzală între proteinele plasmatice şi apariţia bolii hepatice, dar acest model predictiv oferă o oportunitate de diagnostic precoce, intervenţie personalizată şi reducerea morbidităţii asociate, potrivit autorilor.

Studii suplimentare sunt în desfăşurare pentru a explora posibilele mecanisme implicate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.