Mai multe asociaţii de elevi îi solicită ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să transmită un punct de vedere de respingere asupra OUG 50/2021, care se referă la transportul elevilor, sau să demisioneze. Elevii îi reproşează ministrului că nu a alocat bani de la buget pentru transportul gratuit, dar şi că a implementat "nişte tarife paralele cu realitatea".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Timiş (AETM), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc) au anunţat, printr-un comunicat de presă, că solicită ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să transmită un punct de vedere de respingere asupra OUG 50/2021 sau să îşi dea demisia de urgenţă.
 
"Luni, 20 iunie, în contextul depunerii moţiunii simple, ministrul educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat în cadrul plenului Camerei Deputaţilor că tarifele impuse pentru decontarea navetei elevilor de către Ministerul Educaţiei prin OUG 50/2021 sunt deficitare, precum şi faptul că îşi doreşte ca tarifele să fie stabilite de către Consiliile Judeţene şi să primească bani de la bugetul de stat în acest sens. Dorim să amintim faptul că măsurile propuse de către ministrul educaţiei au fost deja implementate prin Legea 226/2020. Acesta, în loc să respecte legea, nu a alocat bani la bugetul de stat pentru transportul gratuit, iar mai apoi a adoptat ordonanţa abandonului şcolar, implementând nişte tarife paralele cu realitatea, tarife pe care astăzi a ajuns să le critice”, se arată în comunicatul asociaţiilor de elevi. 
 
Acestea solicită respingerea de urgenţă a OUG 50/2021.  
 
"Ne aflăm la un an de când Cîmpeanu a pus cruce pe transportul gratuit al elevilor, iar acum acesta are tupeul să vină în plenul Camerei Deputaţilor şi să susţină exact argumentele pe care noi i le-am prezentat în repetate rânduri acum peste un an, la protestele pe care le-am organizat împotriva ordonanţei sale. În contextul în care ministrul Sorin Cîmpeanu susţine exact măsurile implementate de Legea nr. 226/2020, precum şi critică OUG 50/2021, îi solicităm de urgenţă să transmită un punct de vedere în favoarea respingerii comisiilor raportoare asupra ordonanţei din Senat. Solicităm respingerea OUG 50/2021 de urgenţă! Dacă Sorin Cîmpeanu nu este capabil să lase orgoliile şi să respingă ordonanţa, îi solicităm să îşi dea demisia şi să stopeze distrugerea învăţământului!”, au mai transmis asociaţiile de elevi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.