Ministerul Afacerilor Externe a anuţat, luni, că intrarea persoanelor în Egipt se va face, din 15 august, doar cu test negativ de coronavirus. Măsura nu se aplică, însă, persoanelor care sosesc prin intermediul curselor aeriene directe pe aeroporturile din Sharm El Sheikh, Taba, Hurghada, Marsa Alam şi Marsa Matrouh.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile egiptene au anunţat noile măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, măsuri care vor intra în vigoare la data de 15 august 2020. Astfel, conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile egiptene, cetăţenii străini care se deplasează în Republica Arabă Egipt, inclusiv cetăţenii români, trebuie să prezinte la punctele de trecere a frontierei, în mod obligatoriu, un test molecular negativ (tip PCR) pentru infecţia cu SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior efectuării călătoriei. Măsura nu se aplică persoanelor care sosesc prin intermediul curselor aeriene directe pe aeroporturile din Sharm El Sheikh, Taba, Hurghada, Marsa Alam şi Marsa Matrouh”, a transmis MAE.

Sursa citată a prcizat că, potrivit noilor măsuri, persoanele care doresc să efectueze deplasări în/din Guvernoratul Sinaiul de Sud din/către alte localităţi aflate în Republica Arabă Egipt trebuie să prezinte, în mod obligatoriu, un test molecular negativ (tip PCR) pentru infecţia cu SARS-CoV-2, în condiţiile menţionate anterior.

Informaţii cu privire la noua măsură sunt disponibile pe site-ul Ambasadei României la Cairo, la următorul link: https://cairo.mae.ro/local-news/1135.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Cairo: 002027359546, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: 002027359546.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/52005 şi https://cairo.mae.ro/.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.