Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat marţi, despre accesul elevilor pe intrarea profesorilor, că în funcţie de elementele care ţin de siguranţa copiilor, trebuie gândit regulamentul, dacă e nevoie o intrare, de două intrări în şcoală, ea precizând că nu crede că această decizie se poate lua la centru şi că încurajează parteneriatul între cadrele didactice şi elevi, care trebuie să fie bazat pe respect reciproc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ligia Deca a fost întrebată într-o conferinţă de presă, la Piteşti, despre solicitarea asociaţiilor de elevi ca intrarea în şcoli a profesorilor să fie folosită şi de elevi. ”Cred că în România, din punct de vedere al infrastructurii, avem foarte multe situaţii. Avem situaţii cu clădiri istorice care au una dintre intrări chiar pe trotuar, care este destul de îngust şi se iese în stradă. Avem şcoli unde există spaţii ample de intrare şi nu ar fi o problemă să se intre pe aceeaşi intrare. De aceea, eu sunt pentru ca fiecare şcoală să prevadă în regulamentul de acces care sunt condiţiile pe care comunitatea le consideră a fi acceptabile”, a declarat Ligia Deca.

”Cred că educaţia trebuie să fie despre dialog şi învăţarea reciprocă. Susţin faptul că fiecare şcoală în funcţie de particularităţile constructive şi de siguranţă, că până la urmă şi planurile de evacuare depinde infrastructură, deci în funcţie de aceste elemente care ţin de siguranţa copiilor, cred că trebuie gândit regulamentul, dacă e nevoie o intrare, de două , de mai multe intrări”, a arătat ea.

”Nu cred că această decizie se poate lua la centru, însă eu încurajez parteneriatul între cadrele didactice şi elevi, care trebuie să fie bazat pe respect reciproc”, a explicat ministrul Educaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.