Peste 1.500 de sindicalişti din Educaţie au protestat, miercuri, în faţa Prefecturii ieşene, cerând continuarea grevei generale până la soluţionarea revendicărilor. Liderul sindical Laviniu Lăcustă i-a întrebat pe cei prezenţi la miting dacă ar putea rezista o lună în grevă, răspunsul sindicaliştilor fiind afirmativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Manifestanţii au ocupat zona din faţa Prefecturii Iaşi, blocând circulaţia.
 
Cadrele didactice sunt nemulţumite de salariile mici şi de subfinanţarea sistemului de învăţământ din România.
 
Cei prezenţi au scandat, printre altele, "Nu cedăm", "Unitate", "Rezistăm" şi "Ciucă, nu uita, nu suntem armata ta".
 
Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, Laviniu Lăcustă, a spus în faţa manifestanţilor că profesorii nu vor vouchere şi nici zile libere, ci au ca obiectiv majorarea salariilor.
 
"Domnilor de la guvernare, şcoala adevărată nu înseamnă plagiat şi nici Bacalaureat la 30 de ani. Nu suntem slugile dumneavoastră şi nu ne puteţi manipula", a afirmat Laviniu Lăcustă.
 
El le-a amintit celor prezenţi că este a opta zi de grevă în învăţământ şi i-a întrebat pe cei prezenţi la miting dacă sunt dispuşi să continue protestul.
 
"Întrebarea este următoarea: mai rezistăm o lună?", a continuat liderul sindical ieşean, răspunsul manifestanţilor fiind unul afirmativ.
 
Şeful USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă, le-a urat profesorilor ieşeni odihnă plăcută în mini-vacanţa care urmează, motivând că lupta continuă şi că va urma o perioadă grea.
 
Un nou nou protest al sindicaliştilor ieşeni din educaţie va fi organizat în 6 iunie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.