Preşedinte Federaţiei Sindicatelor “Spiru Haret”, Marius Nistor, a afirmat că sub doi la sută din tinerii bine pregătiţi aleg să intre în învăţământ, menţionând că ajung în acest domeniu unii care sunt departe de cerinţele pe care le au beneficiarii. Nistor a mai declarat că deşi ai avea vocaţie pentru învăţământ, de ce ai intra într-un sistem în care eşti permanent o ţintă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Marius Nistor a declarat miercuri, la Prima News, că politicienii transmit că nu investesc în educaţie deoarece nu sunt rezultate de calitate. 
Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
“Singurele soluţii pe care ni le dau politicienii sunt următoarele: nu investim în educaţie pentru că nu avem rezultate de calitate, pentru că dascălii sunt prea conservatori şi în mintea unor poate ar fi cazul să dăm 100.000 de profesori afară ca să aducem 100.000 de profesori noi care să gândească într-un stil mai progresist, mai modern, să fie adaptaţi la realităţile momentului”, a afirmat Marius Nistor. 
El a precizat că nu doreşte să se ajungă la greva generală. 
“Nu ne dorim o grevă de proporţii, categoric ţinem cont de elevii noştri şi, să nu fim ipocriţi, au mai fost greve generale în învăţământ de mare amploare, a fost o grevă în perioada Tăriceanu, de trei săptămâni, a fost o grevă în perioada domnului Marga, de o lună, iar elevii nu au pierdut absolut nimic. (...) Ne gândim la copii, am recuperat în permanenţă astfel încât ei să nu fie afectaţi. Şi poate un semnal ar fi că sunt organizaţii de elevii care sunt alături de noi şi care ne susţin la aceste acţiuni de protest. Lucrurile pentru care ne batem noi sunt şi în interesul copiilor”, a explicat preşedinte Federaţiei Sindicatelor “Spiru Haret”. 
El a mai precizat că dacă există cadre didactice care nu îşi fac datoria, acestea pot fi eliminate din sistem. 
“Ştiu că unii spun că sunt cadre didactice care nu-şi fac datoria şi nu pot fi eliminate din sistem. Şi vă spun că pot fi eliminate din sistem, dar pentru acest lucru nu ar trebui să respectăm legislaţia în vigoare, ar trebui să respectăm regulamentele pe care le avem la dispoziţie, ar trebui ca inspecţia şcolară să îşi facă datoria, directorul să fie director, inspectorul să fie inspector şi atunci o să vedem că nu există niciun fel de problemă. Cred că este mai simplu pentru unii să meargă pe ideea desfiinţării titularizării în sistem. (...) Dacă există cadru didactic care nu îşi face datoria, ce anume face şeful de catedră, că are un şef de catedră, are un profesor care coordonează catedra respectivă, are un director de unitate de învăţământ, care la rândul lui are ceva obligaţii vizavi de intrarea în asistenţă la ore? Nu desfiinţezi titularizarea doar pentru că unii nu reacţionează aşa cum ar trebui şi atunci când ar trebui”, a mai transmis Marius Nistor. 
El a precizat că tinerii bine pregătiţi nu aleg să meargă în învăţământ. 
“Avem un deficit de resursă umană. Câţi tineri bine pregătiţi îşi aleg această profesie? Sub doi la sută şi, fără supărare, unii care intră în sistem sunt departe de cerinţele pe care le au beneficiarii primari şi secundari. Asta este realitatea. Unde sunt colegii cu vocaţie? Chiar dacă ai avea vocaţie, de ce ar trebui să vii într-un sistem în care eşti permanent o ţintă? Nu e vorba numai despre salarizare. Este vorba de statutul meu ca şi cadru didactic. La un moment dat, pot să fiu foarte bine pregătit profesional, dar autoritatea mea nu este dată numai de buna pregătire profesională. Este vorba de statutul pe care îl am în societate”, a mai afirmat Marius Nistor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.