Jandarmii din Prahova împart manifestanţilor care au ieşit în stradă, vineri, la Ploieşti flyere prin care îi îndeamnă să se delimiteze de persoanele care produc violenţe şi să se îndepărteze de zonele unde au loc scandaluri.
Zeci de flyere cu titlul ”#nu aşa# Jandarmeria protejează” au fost împărţite manifestanţilor de la Ploieşti, în special celor care au venit la protest cu copii şi care sunt în număr foarte mare.
Jandarmii le solicită manifestanţilor să se îndepărteze de cei care ar încerca să facă scandal, asigurându-i pe protestatari că Jandarmeria va acţiona numai împotriva violenţelor.
Peste o mie de ploieşteni au ieşit din nou în stradă, vineri, pentru a patra seară consecutiv, printre ei numărându-se un bărbat în cârje, cu un picior amputat, care spune că a venit la protest pentru copii şi că va continua să vină.
Oamenii s-au adunat din nou în parcul din centrul Ploieştiului şi au plecat în marş către sediile PSD şi ALDE.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.