Un număr de 42 de persoane au avut nevoie de ajutor medical în timpul pelerinajului la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou, trei dintre ele fiind transportate la spital. Principalele cauze sunt stările de leşin şi epuizare fizică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, începând de joi, 42 de persoane au avut nevoie de ajutor medical la Patriarhia Română, unde se desfăşoară pelerinajul la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou. Dintre acestea, trei au fost transportate la spital.

Principalele cauze au fost stările de leşin şi epuizare fizică, dar şi alte afecţiuni cronice.

În dispozitivul de intervenţie sunt pompieri şi medici ai UPU-SMURD Floreasca, precizează ISU.

Foto: ISU Bucureşti-Ilfov
Foto: ISU Bucureşti-Ilfov

Zeci de mii de credincioşi sunt prezenţi la Catedrala patriarhală, pentru a asista la slujbă şi a se închina la moaşte.

Sfânta Liturghie de hramul Catedralei Patriarhale şi al Capitalei, sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a fost oficiată de Patriarhul Daniel.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor s-a născut la sud de Dunăre, în Bulgaria. A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan. Iubind viaţa ascetică, el s-a retras într-o peşteră.

Moaştele sale au fost aşezate în iunie 1774, în actuala Catedrală Patriarhală din Bucureşti.

Racla cu moaştele Cuviosului Dimitrie este scoasă, în fiecare an, în procesiune pe străzile Bucureştiului şi aşezată într-un baldachin special amenajat lângă Catedrala Patriarhală.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.