ISU Botoşani anunţă joi dimineaţă că, pe durata ninsorilor şi viscoluluiu, 424 de persoane din 207 autovehicule rămase înzăpezite au fost salvate de pompierii militari şi voluntari, fiind primite în total 751 de apeluri de urgenţă. De asemenea, personalul medical din dispeceratul I.S.U. – S.A.J. a asistat, prin apel video, naşterea unei fetiţe, pentru că ambulanţa nu a putut ajunge.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”424 de persoane din 207 autovehicule rămase înzăpezite pe drumurile naţionale şi judeţene au fost salvate de pompierii militari şi voluntari, de la primele manifesări ale Codului Portocaliu de ninsori abundente şi viscol, până în această dimineaţă, la ora 05:00.  72 de persoane au fost adăpostite temporar la Primăria Mihălăşeni, Primăria Unţeni, Căminul Cultural Ungureni, Centrul de Zi Ştefăneşti, Primăria Călăraşi, la domiciliul şefului SVSU Călăraşi, Primăria Vlădeni, Primăria Truşeşti, Primăria Dersca, Primăria Tudora şi la Districtul SDN Manoleasa”m transmite ISU Botoşani.
 
Până în acest moment, la Dispeceratul ISU – SAJ Botoşani s-au înregistrat 751 de apeluri de urgenţă de la cetăţeni care solicitau sprijin pentru că au rămas înzăpeziţi cu autovehiculele pe diferite tronsoane de drumuri judeţene şi naţionale. Multe dintre acestea anunţau aceeaşi situaţie. Majoritatea cazurilor au fost direcţionate către drumari şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă. 
 
Totodată, pompierii au intervenit pentru degajarea a 30 de arbori care au cedat din cauza greutăţii zăpezii şi au căzut peste autoturisme, dar şi pe partea carosabilă, pe raza municipiului Botoşani.
FOTO: ISU Botosani
FOTO: ISU Botosani
 
 Echipaje ale ISU Botoşani au efectuat 11 misiuni de monitorizare în teren pe DN 29A Dorohoi – Darabani, DJ 293 G. Enescu – Dorohoi, DN 29A Dorohoi – Darabani, DN 29 Botoşani – Săveni, DN 29D Botoşani – Truşeşti - Ştefăneşti şi DN 29 Botoşani - Suceava.
 
Şapte persoane din localităţile Adăşeni, Liveni, Drăguşei, Săveni, Gulioaia şi Ungureni, care aveau nevoie de dializă, au ajuns la centrul de specialitate cu ajutorul pompierilor.
 
 În ultimele ore, eforturile pompierilor, a militarilor din cadrul UM 011 89, poliţiştilor de frontieră şi drumarilor s-au concentrat pe misiunile de salvare a persoanelor care au rămas cu autovehiculele înzăpezite pe drumul care leagă Botoşaniul de Suceava. 71 de persoane au fost deja transportate de către pompieri şi poliţişti de frontieră, în municipiul Botoşani. Misiunea continua şi la această oră.
 
 Personalul medical din dispeceratul I.S.U. – S.A.J. a asistat, prin apel video, naşterea unei fetiţe de aproximativ 2,8 kg. Mama, o femeie de 41 de ani, din Crasnaleuca, aflată la a patra naştere, a cerut ajutor prin apel 112. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, ambulanţa SAJ nu a putut să ajungă la caz. Prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Coţuşca s-a luat legătura cu două femei, care au mai asistat la naşteri. Una dintre ele a urmat toate indicaţiile date de către personalul medical din dispecerat şi a ajutat-o pe mamă să născă. Mama şi nou-născutul sunt în stare bună. Asistentul medical din comuna alăturată care s-a oferit să o monitorizeze mama şi copilul, până la sosirea unui echipaj SAJ, nu a reuşit să ajungă la caz, deoarece a rămas înzăpezită. 
 
În continuare, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne şi ale Ministerului Apărării Naţionale, autorităţile locale, precum şi celelalte instituţii cu rol în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteo extreme lucrează, în sistem integrat, pentru a asigura un răspuns operativ la solicitările cetăţenilor.
 
Până la ora 10.00, mai bine de jumătate din judeţul Botoşani se află sub Cod Roşu de viscol şi ninsori abundente. În acest context, a fost închisă circulaţia pentru toate categoriile de autovehicule, de miercuri seară, începând cu ora 21.30, în judeţul Botoşani, ca măsură de siguranţă pentru protejarea vieţii cetăţenilor, care ar putea rămâne blocaţi pe drum în propriile autovehicule. 
 
Măsura se aplică şi mijloacelor de transport persoane, astfel că plecarea din autogări a autovehiculelor este interzisă pe perioada restricţiilor instituite.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.