Preşedintele Iridex, Corneliu Pascu, operatorul Centrului de management integrat al deşeurilor de la Chiajna, susţine că au fost îndeplinite în totalitate cele 21 de măsuri care au fost impuse de Garda de Mediu în urma controlului din iulie-august şi că mirosul insuportabil reclamat de locuitorii din zona de nord a Capitalei nu provine de la groapa de gunoi, ci "din surse apropiate cartierelor", precum canalizările. Declaraţiile au loc la câteva zile de la ultimul protest organizat de locuitorii din zona de nord a Bucureştiului, care reclamă în continuare mirosul puternic de hidrogen sulfurat provenit de la groapa de gunoi, în pofida faptului că au fost anunţate măsuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În realitate, cele 21 de măsuri urmăresc diminuarea şi, mai ales, prevenirea răspândirii unor eventuale mirosuri, iar unele dintre acestea exced cadrul legal. În egală măsură, considerăm că este important ca Garda Naţională de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Ministerul Mediului să îşi alinieze cerinţele la legislaţia europeană şi să impună aceste cerinţe şi celorlalţi operatori care activează în această zonă, operatori care au ca obiect de activitate tot gestionarea deşeurilor", a declarat Corneliu Pascu, preşedintele Iridex.

Acesta afirmă că locuitorii din zonă au reclamat mirosuri neplăcute care vin de la Iridex şi care îi deranjează, dar, spune el, dacă ar fi de la groapa de gunoi, ar trebui să miroasă continuu.

"Populaţia din jurul zonei în care ne găsim a simţit în ultimii ani mirosuri care îi deranjează şi am înţeles, din spusele lor, că aceste mirosuri sunt periodice, la anumite ore, şi nu continuu. Dacă ar fi mirosuri de la acest depozit, ar mirosi continuu. Ori sunt, ori nu sunt”, a susţinut Pascu.

El mai susţine că mirosurile ar proveni "din sursele apropiate cartierelor", precum canalizările, dar o problemă reprezintă şi construcţia caselor în zone care au fost pe vremuri acoperite cu deşeuri.

De asemenea, reprezentantul Iridex mai spune că distanţa dintre groapa de gunoi şi locuinţe ar fi trebuit să fie de un kilometru, dar este de maximum 500 de metri: "Nu noi ne-am apropiat de locuinţe, ci locuinţele de noi”.

"Au existat suspiciuni de evacuare a gazului din depozit în atmosferă, gaz ce conţine şi hidrogen sulfurat. Acest lucru este total deranjant şi ne incriminează grav, pentru că nu ar putea să facă asta decât cineva cu intenţii criminale. Noi am investit pentru captarea acestui gaz şi pentru producerea de energie electrică din el peste 4 milioane de euro. Interesul nostru este să captăm fiecare metru cub de caz, să ne recuperăm investiţia, că este investiţie pe termen lung. Ce interes am avea? Noi de aici ne scoatem banii”, a declarat Pascu.

Legat de capacitatea de depozitare a Iridex, Pascu susţine că, în câţiva ani, dacă nu se iau măsuri, depozitul nu va mai putea colecta deşeuri.

"Noi avem, prin autorizaţia integrată, 6 milioane de metri cubi pentru depozitarea deşeurilor şi până la această dată am depozitat vreo 4,2 milioane de metri cubi. Această cantitate rămasă, la ritmul actual de colectare a deşeurilor, se închide în 3-4 ani. Dacă nu se iau măsuri urgente, Bucureştiul se va umple de deşeuri”, a afirmat Pascu.

Pentru îndeplinirea celor 21 de măsuri impuse de Garda de Mediu, grupul Iridex a făcut o investiţie de 700 000 de lei, a mai susţinut pascu.

La sfârşitul săptămânii trecute, zeci de persoane din localităţile de la marginea Capitalei, din zonele aflate în apropierea gropii de gunoi de la Chiajna,  au protestat cu măşti, reclamând mirosul puternic de hidrogen sulfurat, în pofida faptului că au fost anunţate măsuri.

În luna august, ministrul Mediului, Cristina Palmer Paşca declara că groapa de gunoi IRIDEX-Chiajna este "una dintre sursele majore ale mirosului" care afectează locuitorii din cartierele bucureştene Pajura, Bucureştii Noi, Crângaşi, Militari, Drumul Taberei, dar şi populaţia din oraşele Chiajna şi Chitila, declaraţiile fiind făcute în urma unor controale ale Gărzii de Mediu la toţi posibilii poluatori din zonă. În urma controalelor, inspectorii Gărzii de Mediu spuneau că au descoperit mai multe nereguli la rampa ecologică, iar proprietarii  au fost somaţi să le remedieze în 60 de zile, în caz contrar urmând să le fie suspendată activitatea.

Conducerea Iridex susţinea că raportul de inspecţie este hilar, iar inspectorii de mediu au venit să măsoare "cu nasurile lor calibrate".

Groapa de gunoi din Chiajna funcţionează din anul 2000. 

Firma Iridex deţine groapa de gunoi a Sectorului 1, care este şi singurul incinerator de deşeuri periculoase, medicale şi industriale din Bucureşti şi Ilfov. Agentul economic are printre clienţi mai multe consilii locale, spitale, Camera Deputaţilor, Direcţia de Sănătate Publică, Societatea Română de Televiziune, Ministerul Comunicaţiilor şi Aeroportul "Henri Coandă" Bucureşti, unele contracte fiind încheiate, iar altele fiind în desfăşurare. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.