Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că autovehiculele şcolare nu pot transporta decât elevi şi profesori, iar elevii care nu au un comportament şi un limbaj civilizat şi distrug bunurile din respectivul autovehicul pot primi sancţiuni disciplinare şi interzicerea deplasării cu autovehiculele şcolare pentru o perioadă determinată de timp.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri privind utilizarea autovehiculelor şcolare destinate transportului public local al elevilor din ciclul învăţământului obligatoriu, în scopul deplasării la cursuri şi la alte activităţi cultural/educative, precum şi a unor măsuri suplimentare adresate participanţilor la trafic.

„Transportul elevilor cu autovehiculele şcolare este gratuit, în condiţiile hotărârii autorităţii deliberative la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi este asigurat de unităţile administrativ-teritoriale sau unităţile de învăţământ, cu autovehiculele aflate în proprietatea acestora sau deţinute cu orice alt titlu. Utilizarea autovehiculelor şcolare se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi transporturile rutiere. Autovehiculele şcolare sunt inscripţionate în mod unitar, indiferent de marca/tipul autovehiculului respectiv, în partea frontală, cât şi pe lateral cu textul 'TRANSPORT ŞCOLAR', textul având culoarea neagră pe fond galben. În scopul deplasării elevilor la cursuri, pentru autovehiculele şcolare, unitatea de învăţământ transmite primarului: graficul de circulaţie, traseul/traseele, locul de îmbarcare, numărul de elevi transportaţi într-o cursă şi numărul de curse efectuate zilnic, pe durata desfăşurării cursurilor anului şcolar curent. Numărul elevilor transportaţi într-o cursă nu poate depăşi numărul locurilor”, prevede legea promulgată.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Actul normativ mai spune că aceste autovehicule pot fi folosite, pe lângă transportul elevilor la cursuri, şi în scopul deplasării elevilor şi cadrelor didactice la activităţi cultural/educative, de natură să contribuie la dezvoltarea competenţei de învăţare şi a abilităţilor socio-emoţionale.

De asemenea, traseele pot fi organizate pentru orice destinaţie de pe teritoriul naţional, atât în timpul anului şcolar, cât şi în perioada vacanţelor.

„Elevii sunt obligaţi să ocupe locurile stabilite în timpul deplasării, să aibă un comportament şi un limbaj civilizat şi să nu distrugă bunurile din respectivul autovehicul. Elevii care nu respectă aceste obligaţii pot primi sancţiuni disciplinare, în conformitate cu normele legale în vigoare, respectiv, interzicerea deplasării cu autovehiculele anterior menţionate, pentru o perioadă determinată de timp”, conform sursei citate.

Autovehiculele şcolare nu pot efectua transportul unor terţe persoane, în afară de elevi şi profesori, iar răspunderea disciplinară pentru încălcarea acestei prevederi aparţine conducătorului autovehiculului şi poate conduce, în funcţie de repetabilitate şi gravitate, până la desfacerea contractului de muncă, potrivit legii promulgate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.