Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Braşov, referitor la protestele anunţate de către sindicaliştii din administraţia publică, nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării unitare, că acesta necesită încă nişte îmbunătăţiri şi că nu poate fi lăsată salarizarea oamenilor, în special a celor din administraţia publică locală, "aşa, undeva în aer".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Abordarea pe care am văzut-o în Parlament cred că necesită încă nişte îmbunătăţiri. Nu poţi să laşi salarizarea oamenilor, în special a celor din administraţia publică locală, aşa, undeva în aer E Vorba de funcţia publică ce trebuie tratată sustenabil, serios, la nivel naţional, şi aici sindicaliştii au dreptate dacă sunt îngrijoraţi. Eu cred că se va înţelege această îngrijorare şi se va  corecta proiectul legii salarizării, altfel nu poate avea prea multă valoare pentru administraţia publică locală", a declarat, luni, la Braşov, preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat dacă, în caz contrar, s-a gândit să întoarcă legea la Parlament, Iohannis a răspuns: "Acum nu vorbim de caz contrar. Nu. Eu mi-am exprimat o opinie fiindcă m-aţi întrebat. Ţi este foarte bine că m-aţi întrebat şi e foarte bine că mi-am exprimat această opinie. Legea salarizării este elaborată de Parlament şi Guvern şi ei poartă răspunderea, dar au şi oportunitatea să facă un lucru bun şi le doresc să facă un lucru bun".

Sindicatele din administraţia publică au anunţat grevă şi organizarea unui miting în Capitală, miercuri, când va fi dezbătut proiectul Legii salarizării în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, angajaţii din administraţie fiind nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării unitare şi de lipsa unei grile de salarizare.

Anunţul a fost făcut luni într-o conferinţă de presă cu tema ”Declanşarea acţiunilor de protest în administraţia publică locală”, la care au participat Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Federaţia Sindicatelor din Administraţie Publică Locală ”Sed Lex”, Pro Lex, FNSA, Forţa Legii şi Proadministraţia.

Potrivit acestora, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării şi de lipsa unei grile de salarizare pentru personalul angajat în administraţia publică locală, astfel că în cursul zilei de miercuri angajaţii vor intra în grevă, oprind activitatea în sistemul administraţiei publice locale.

Ulterior, aceştia vor organiza un miting în faţa Camerei Deputaţilor, unde va fi dezbătut proiectul Legii salarizării în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Conform liderilor sindicali, vor intra în grevă toţi angajaţii primăriilor şi majoritatea consiliilor judeţene şi este posibil să aibă loc şi proteste spontane.

Senatorii din Comisia de muncă au adoptat, joi seară, raportul asupra proiectului privind legea salarizării, după trei zile de dezbateri şi mai bine de 25 de ore petrecute în şedinţă.

Faţă de forma depusă de PSD în Parlament, raportul Comisiei conţine unele modificări, în principal privind creşteri salariale pentru aleşii locali, angajaţii din Gărzile de mediu, din ANI, ANAF şi din Educaţie.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că Legea salarizării a fost introdusă pe ordinea de zi, precizând ca s-a decis programul în plen al senatorilor să fie prelungit până la finalizarea dezbaterilor şi până la votul final.

După votul din Senat, proiectul va ajunge şi în Camera Deputaţilor, pentru votul final. Camera este forul decizional pe acest proiect. Guvernul doreşte intrarea în vigoare a proiectului la 1 iulie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.